Când i-au propus niște colegi să își facă proiectul comun la noi acasă, prima reacție a lui Horica a fost să refuze politicos, stăm departe, nu este ușor de ajuns, însă marea lui temere a fost că invitații lui o vor întâlni pe Kiti. Dar l-am încurajat să îi primească dacă își dorește, doar are camera lui, iar Kiti nu trebuie să îi deranjeze, pentru că ea își petrece dupăamiezele de duminică cu noi, jos, în camera de zi. Horica s-a bucurat și a revenit până la urmă asupra ideii de a își primi colegii la el acasă. Lui nu îi este rușine cu surioara lui, mi-a reconfirmat-o, de parcă mai era nevoie, dar înțelege cât de necruțători pot fi copiii, iar adolescenții au și abilitatea de a premedita o răutate, singur a observat asta, ceea ce îl poate pune pe el, dar și pe Kiti, în situații dureroase.
Totuși, observ că punând un copil/adolescent în fața copilului afectat de autism (sau, generalizând, afectat de altă dizabilitate), acesta dovedește cel puțin curiozitate față de celălalt, dacă nu chiar emoții mai profunde, ceea ce demonstrează că expunerea și cunoașterea este mică, dar, totodată, că există un potențial de compasiune și înțelegere inhibat intenționat sau prin ignoranță în oameni.
Kiti râde și e veselă toată ziua, dar i se întâmplă uneori să îi fie foarte greu să înțeleagă anumite dispoziții ale obiectelor, ale acțiunilor sau pur și simplu ale fluxurilor ei interioare, ceea ce o înfurie peste măsură, o inraiesc și o pot transforma într-o ființă crudă, astfel le-a explicat Horica prietenilor lui condiția ce îi face atât de specială viața surorii sale și nouă, a familiei ei. Copiii vor să știe imediat, dar se face bine?, o întrebare firească, pentru că atunci când ești mic, lumea trebuie să fie simplă, dihotomică, ori este bună, ori este rea, abia apoi, după ce copiii înțeleg împărțirea asta teoretică, încep să capete sens elementele de complexitate ale vieții.
Ieri pe Kiti a durut-o burtica, s-a tânguit, ținându-și durerea aplecată de spate, o întâmplare dintr-acelea despre care tocmai le povestea Horica prietenilor săi, iar cum armonia rațiunii cu emoția se păstrează cu efort, uneori mare, alteori mai mic, și înverșunarea cu care îți propui armonizarea poate face rău, înțeleg ce ușurare aduce deschiderea, sinceritatea și cunoașterea vieții, cu ale ei tainice întâmplări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu