Fire din fire

Păstrez o vreme o prudentă neîncredere în florile aduse gata crescute în grădina mea și sădesc cu nădejde plantele tinere în pământul nedeprins încă spre a le fi izvor de creștere; mi-e confortabil atașamentul temeinic în ritm potolit. Le încurajez naiv să crească și să se amestece bine cu pământul și nu le promit decât grijă maternă și admirație. Cinci ani au trecut, iar eu rămân același grădinar credul, molcom și optimist de la început. Nimic nu mă mișcă mai tare pe lume decât durerea și spontaneitatea firească a vieții.

Tulburătoare sunt și îngrijorările copiilor, ce nu-i lasă să adoarmă simplu, cum s-ar cădea s-o facă întru cinstirea firescului ce îi organizează, și care cu viclenie se lățesc până în spațiile obscure ale subconștientului, devenind coșmaruri chinuitoare. După a doua noapte în care nu adoarme decât mângâiat pe fruntea înaltă și limpede, parcă anume întâmplată astfel ca să fie mângâiată, Felix își refuză îngrijorarea iscată din descrierile acelor monștri, auzite în clasă, concentrând gândurile către reprezentări personale ale esteticului absolut, anume cele ale diverselor animale. Ce crezi despre o oaie, mă chestionează întâia oară în zi nouă, iar de aici și până la ce va fi când va crește mare nu trece decât peste un ocean de prejudecăți și de concluzii nedeductibile. Omulețul are certitudini înduioșătoare, desigur, și are împreună cu acestea abilitatea de a trăi simultan două stări, el e în stare să se vadă, aproape cu ochii, precum socotește că va fi, apoi să își râdă matur de abstracțiunile în care se închipuie. De s-ar scurge și coșmarurile abrupt din noapte precum apa în cascade și ideile într-o imaginatie bogată!