Eveniment. In desfasurare.

Iata, pentru cei interesati, link la faptele care au dus la intreruperea (speram din nou temporara) cursului organizat de noi pentru copii cu afectiuni din spectrul autismului.

Despre minciuna

Ce resort interior ne aduce minciuna pe buze şi ce rezolvăm minţind?

Când m-am oprit în faţa biroului agentului manager de vânzări şi i-am spus uşor mustrător 'asteptam un telefon de la dumneavoastra' acesta a scos instantaneu ca pe o 'servita' minciuna din gură cu o abilitate îndelung antrenată aparent deoarece, să minţi uitându-te în ochii cuiva cu atâta naturaleţe şi fără a fi trădat de gesturi, mimici şi alte manifestări cât de discrete de teamă, chiar este o abilitate.

Iată cum, în acest caz, persoana minte în primul rând pentru a se apăra întrucât prinsă asupra faptului de a nu-şi fi respectat angajamentul, întrevede posibilitatea de a fi agresată şi reacţionează prompt. Mergând mai departe cu analiza observ că mai mult chiar decât funcţie de apărare, în definitiv cât de fioroasă sunt eu sau alţi mulţi clienţi ca mine, minciuna apare ca un comportament social învăţat sau, exagerând uşor semnificaţia, chiar ca o autostimulare. Să mă explic: ca un comportament să se repete, el trebuie să fie urmat de alt comportament cu valoare de recompensă. Cu alte cuvinte, minţim şi ca urmare suntem recompensaţi. Ciudat, nu? Voi aţi auzit de cazuri în care persoane mint în CV-urile lor şi ca urmare obţin un post mult râvnit? Sau de minciuni linguşitoare către şef urmate de mărirea salariului? Sau poate de copii care mint pentru a scăpa de o eventuală corecţie? Sau chiar de părinţi care îşi mint proprii copii? Apoi, cum poate o minciună să fie autostimulanta? Păi, iată cum: un comportament este autostimulativ atunci când acesta se produce pentru a-ţi crea o plăcere, adică o senzaţie plăcută sau o stare de bine. V-aţi uitat vreodată în oglindă şi v-aţi spus 'cât de frumoasă esti', mintindu-vă deliberat? Sau v-aţi aflat vreodată în faţa unui necunoscut căruia i-aţi declarat poate că nu ştiu ce scriitor este şi scriitorul vostru preferat doar ca să păreţi mai interesanţi? Dacă da, sunteţi siguri că nu pe voi înşivă aţi vrut să vă păcăliţi? Ei bine, pentru faptul că uneori minciuna ne face bine continuăm să minţim.

Problema mea însă nu este cu faptul că mai şi minţim din când în când, mai ales dacă o facem inofensiv. Ce mă deranjează sunt minciunile flagrante şi grosolane de tipul celei spuse de agentul meu manager de vânzări, minciuni sfruntate, jignitoare care îţi paralizează logica şi îţi terfelesc bunul-simţ. Aceste minciuni completează tabloul simptomatic al unei boli acute generalizată a societăţii româneşti în care trăim şi prin repetarea lor nenumarabila au aspect eruptiv maculo-papulos dezgustător pe chipul ei şi pe tot trupul. Oamenii împreună sunt un trup enorm îmbolnăvit iar minciunile despre care mă plâng se înghesuie să erupă dizgraţios pe toată suprafaţa lui. Trupul îmbolnăvit nu respectă reguli simple de igienă şi ca urmare a dispreţului pe care îl arată se autodistruge.

Ruşinată de situaţie, aberantă din punctul meu de vedere, mă îndrept spre uşa magazinului şi, ca un fel de motivare a vizitei mele acolo, atrag atenţia vânzătorului că am sunat toată dimineaţa degeaba la telefonul lor. Surprinzător sau poate nu, agentul manager de vânzări, intenţia mea când repet cu obstinaţie funcţia omului este ironică, deci agentul manager de vânzări mă minte din nou, de data asta absolut iraţional. Sau din nou poate că nu. Îmi spune 'v-am spus să mă sunaţi pe numărul de mobil de pe cartea de vizită'. Asta în condiţiile în care nu am primit nici o carte de vizită, mi s-a cerut numărul de telefon şi nu mi s-a dat. Deasemenea trebuie să ştiţi că acest magazin mare de lămpi şi lampadare are câte un client la, nu ştiu la cât timp însă mereu am fost singură pe-acolo. Îmi imaginez astfel, după o interacţiune de scurtă durată cu acest om, durată marcată în mare parte de neadevăruri, că lumea lui este de o autenticitate egală cu cea a funcţiei pe care o deţine şi anume, agent manager de vânzări. Şi precum această funcţie pompoasă există în scriptele unei companii dar găseşte vag acoperământ potrivit pentru bieţii noştri vânzători needucaţi, pe atât de neverosimilă este si lumea omului nostru creată artificial din minciuni.

In concluzie ma intreb oare cat de mult ne mai putem degrada si care este limita peste care incepem sa reconstruim?

Avem o problema

Când copilului mic îi creşte temperatura brusc şi mult peste 38 de grade tu, ca părintele lui, te gândeşti că acesta a contactat vreo viroză respiratorie de undeva, a răcit. Când a doua zi de febră copilul se trezeşte cu o erupţie bogată pe tot corpul, tot tu, părintele copilului, îţi aminteşti de bolile infecţioase ale copilăriei şi, de regulă, suni medicul pediatru. Acesta te invită la cabinet unde examinează copilul şi pune un diagnostic sau pune sub semnul întrebării un diagnostic, asta pentru că formaţiunile eruptive pot să aibă un aspect comun, mai ales într-o fază incipientă a bolii. Astfel că trebuie să se gândească la un diagnostic diferenţial, adică la ce alte afecţiuni pot avea semne şi simptome asemănătoare cu cele pe care le observă în cazul dat intrucat tratamentul poate diferi de la o boala la alta.

Dar ce se întâmplă când lucrurile nu stau tocmai aşa? Să vedem:

Băieţelul surorii mele s-a jucat toată seara cu copiii noştri. Felix, doar cu 18 luni mai mare decât el, a fost principalul său partener de giumbuşlucuri. Dar iată că a doua zi primesc un telefon de la sora mea care mă anunţă că Tudor, băiatul ei, are temperatură mare iar mai târziu îmi spune că acestuia i-a apărut şi o erupţie extinsă pe tot corpul. Copilul primeşte un diagnostic, are varicelă. Eu mă precipit să îl vaccinez cât mai curând pe Felix împotriva varicelei sperând să minimalizez riscul ca acesta să se îmbolnăvească de vărsat de vânt (o viroză destul de păcătoasă prin starea febrilă şi disconfortul dat de erupţia caracteristică). Şi ca atare sun la CMU, clinică la care familia noastră are asigurare medicală. Aici vorbesc direct, la un număr de urgenţă, cu un MEDIC PEDIATRU, din păcate nu i-am reţinut numele, căruia îi spun pe scurt despre problema mea şi cer să fim primiţi de urgenţă pentru vaccinare antivaricela. Sunt întrebată despre vârsta copilului meu şi despre existenţa în istoricul de vaccinări a acestuia a vaccinului ROR? Răspunsul meu este afirmativ, dealtfel majoritatea copiilor sunt astăzi vaccinaţi anti ROR. Dar ce are sula cu prefectura, m-am întrebat în sinea mea iar pe gură emit un timid 'pai, e vorba despre varicelă, ROR înseamnă rubeolă-oreion-rujeolă!'. Răspunsul primit a fost însă zguduitor prin ignoranţa lui crasă, prin siguranţa lui monstruoasă şi nu în ultimul rând prin incompetenţa lui halucinantă , 'da, varicelă e rubeolă!'. Ei bine, m-am îngrozit, m-am blocat, m-am supărat şi nu am mai reuşit să îi spun celei de la telefon decât un brusc mulţumesc, la revedere şi am închis. Asta pentru că am realizat, din nou cu surprindere, stupid, stupid me (pentru surprindere), că până la regăsirea vocaţiei pentru meseria de medic pierdută în furtuna timpurilor noastre este o nevoie acută, imperioasa de a pune mâna pe carte. Şi mă refer la cărţile serioase de medicină , nu la revista mami (scuze revistă, n-am nimic cu tine).

Asa ca revin si spun, avem o problema serioasa, cum o rezolvam?