Urare și un colind

 Crăciun senin ca cerul dimineții noastre și cu bucurie copilărească vă doresc!

*urarea este preluata de pe site-ul Societatii de Stiinte Matematice din Romania

Playing the blues

În zi potolită, deci numai bună pentru trândăveală, la noi se cântă,
Auzi, în zi potolită, deci numai bună pentru trândăveală, la noi se cântă,
De ce n-ai cânta cu noi, să-ți pierzi capul, baby?

În zi de trândăveală, deci numai bună de cântat potolit, la noi
Daca vii, În zi de trândăveală, deci numai bună de cântat potolit, la noi,
N-ai nimic de făcut, de zis, doar stai potolit în zi, baby!



Zi. Potolit. Cântec. Trândăveală. Noi.
Horica is playing the blues!

Calendar de advent, ziua 3

Astăzi este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, cele care formează, dupa cum se spune pe site-ul United Nations, "cea mai mare minoritate a planetei", întrucât numără cam 15% din oamenii de pe Pământ și este o zi sărbătorească în care noi, cei care avem ochii deschiși către aceste persoane, încercăm să atragem lumii atenția cu scopul de a elimina toate tipurile de bariere pe care societatea le impune acestor oameni.

Fără ca aceasta să fie motivația principală de a exista a însemnărilor din blogul meu, sper totuși că trăirile noastre pentru și alături de Kiti, expuse aici, să fie o cale de cunoaștere și înțelegere, acceptare și includere în viețile noastre a acestui mare necunoscut, grupul oamenilor cu dizabilități.

Tot despre ceva frumos scriu astăzi, în a treia zi a lunii decembrie, pentru că scriu despre solidaritate, empatie, iubire, zâmbete, atenție și grijă, scriu despre superba noastră șansă de a fi omenoși. Vă invit, pentru început, să zâmbiți, chiar dacă o veți face și printre lacrimi uneori, să le zâmbiți fără teamă acestor oameni, pentru că zâmbetul are o putere miraculoasă de vindecare de boală, de prejudecată, de spaimă, de ură.

Vă las în compania Galei Persoanelor cu Dizabilități, o înregistrare de la TVR 1, preluată de pe site-ul incluziune.org, făcându-vă atenți la fragmentul dintre minutul 5:35 și 8:52 al primei părți, în care ne veți vedea pe noi, cu Horica în prim-plan.

Metaforele autosuficienței noastre

 "În momentul în care s-a câștigat această licitație am știut că reprezintă primul succes economic al acestor ani de aparent autism economic", zicea ieri, Primul-Ministru intelectual, Mihai Răzvan Ungureanu. "Autism economic"? Oare ce o fi însemnând această expresie, folosită cu o zi după Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, zi despre care mai multe organizații le tot vorbesc conducătorilor și aleșilor acestei țărișoare văduvită de bun simț și înecată de autosuficiență?

 Pentru că această zi internațională își propune, pe lângă informarea publicului despre autism și atragerea atenției asupra creșterii numărului de persoane afectate, să semnaleze autorităților statelor importanța diagnosticului și intervenției precoce în autism, iată, așadar, că expresia originală (?) a domnului Prim-Ministru, "autism economic", emisă cu o zi după ziua festivă despre care scriu, vine ca o justificare solidă a existenței și nevoii unei Zile Internaționale a Conștientizării Autismului.

 Primit de la prietena noastră, Liuba Iacoblev, președintele organizației Autism România, videoclipul acesta reprezintă discursul scurt al unui politician canadian, Mike Lake, ținut cu ocazia Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului, discurs emoționant al unui părinte atent și empatic, pe care îl traduc aici: "Ziua aceasta marchează deasemenea 14 ani de la diagnosticarea cu autism a fiului meu, J. În multe privințe, J. are comportamentul unui copil de 3-4 ani, captiv într-un trup de 16 ani. Este nonverbal, are probleme de înțelegere a conceptelor abstracte, plânge când este trist și râde în hohote când este bucuros. Când își propune să afle ceva, îmi apucă fața cu mâinile și mă atenționează cu un 'ba-ba-ba-ba' escaladat și insistent, până când primește explicația dorită. Este îndrăgostit de câini, stă nas în nas cu orice câine pe care îl întâlnește indiferent de dimensiunea acestuia sau periculozitatea lui, fapt de care trebuie să ținem întotdeauna seama în public. În alte privințe, J. se comportă la fel ca orice alt copil de 16 ani. Îi place să lucreze în biblioteca școlii, să facă sport cu tatăl lui în diminețile de sâmbătă. Nu am visat niciodată să am un copil cu nevoi speciale, însă, cu toată onestitatea, spun că nu aș fi putut fi mai mândru de băiatul meu decât sunt. El este întotdeauna primul care vine cu un salut și o îmbrățișare, nu se comportă niciodată jignitor sau cu răutate (bully) și ne iubește pe toți fără prejudecăți. Cred că noi toți putem folosi ceva mai mult din toate astea."

Din punctul nostru de vedere, fără să o facem programatic, ci, mai degrabă, din iubire pentru Kiti, ducem cu noi autismul fetiței noastre peste tot, în toate locurile în care familia noastră se întâmplă să fie, și îl ducem deschiși și atenți la întrebările puse și nepuse ale celor cu care interacționăm, încercând să o facem cât mai discret, pentru confortul nostru și al celorlalți. Sentimentul de compasiune este primul care apare atunci când întâlnești autismul în carne și oase, apoi se pierde după întâlnire. Sau nu se pierde, ci se transformă. În înțelegere, acceptare, interes, chiar empatie. Ceea ce-ți doresc și ție!

Danseaza pisica...