Atitudinea pozitivă în tenis

1-0, 2-0, 3-0, 4-0. Nu sunt bine pregătită să îi fac față onorabil. E încrezător, optimist, glumește satisfăcut pe seama jocului meu necompetitiv astăzi, ce-i drept. Copilul meu joacă pe terenul de tenis un rol dublu: este eroul-jucător și este comentatorul, adesea hâtru, al propriei sale interpretări. Îmi plac glumele lui, îmi place atitudinea lui pozitivă, însă sunt sceptică în ceea ce privește rezultatul comportamentului său exuberant, excesiv vocal. Tenisul este un sport greu, în afara tehnicii, tacticii și strategiei de joc, pentru care trebuie să fii bine pregătit și neapărat concentrat, ai nevoie de un psihic echilibrat, care să nu te infunde în deznădejde, în cazul unei erori, și care să nu te entuziasmeze exagerat, în cazul unor avantaje de moment.


4-1, 4-2, 4-3. Băiatul rămâne excesiv vocal, doar că devine un comentator autodispretuitor, lipsit de încredere, care se blamează și se revoltă în neputința-i temporară. Nu îmi place patima lui, cât de eficientă ar putea aceasta să fie?
 
Atitudinea pozitivă se construiește. Comportamentele noastre impulsive sunt efectul atitudinii față de evenimentul-cheie. Imaginează-ți, Horica, rezultatele unor comportamente-efect ale unei atitudini pozitive! În acest caz, mă aștept la niște rezultate pozitive. Confirmă-ne, Horica, apariția rezultatelor negative ale comportamentelor-efect, ce se întâmplă ca urmare a unei atitudini negative!


Dar cum influențăm atitudinea, fiindcă știm că aceasta nu ține numai de educație, cunoaștere, ci ține și de temperamentul înnăscut, mai ales în competiții, în general, și în cele sportive, în particular? Deoarece atitudinea pare a fi într-o relație directă cu comportamentul și cu rezultatul lui, este intuitiv să ne propunem să modificăm comportamentul, acea variabilă maleabilă, supusă adesea voinței, așadar rațiunii. Pentru a modifica un comportament este necesară analiza lui amănunțită, care ne va da o măsură obiectivă a acestuia, ceea ce înseamnă măsurarea concretă, neemotionala, cu ajutorul unor instrumente neutre, imparțiale a comportamentului. Această analiză ne pune în față dimensiunile comportamentului, ceea ce ne înlesnește construirea unei strategii de influentare a lui, în sensul dorit.

În cazul sportivilor-copii, poate și în alte cazuri, interferența avizată sau, cel mai des, neavizată a părinților în manifestările copiilor tinde să fie foarte mare, este profund emoțională și mult mai puțin rațională, din motive lesne de înțeles. Ca atare, chiar dacă inputul părintelui este pozitiv, copilul se găsește nedorit în mijlocul unui dezechilibru interior, pentru că trăirile sale din momentele jocului sunt ale sale și numai ale sale și sunt resimțite intens, iar în funcție de puterea de empatizare a părinților săi, acestea tind să le echilibreze pe cele ale părinților, adică se adaptează unor condiții noi, nenaturale. Așadar, împotriva intuiției, intervențiile părinților în comportamentul copilului lor îl pot împovăra suplimentar pe acesta, iar construirea atitudinii lui pozitive devine mai dificilă.


Într-un sport ca tenisul, victoria și înfrângerea depind de câte un număr. Numărul care te face învingător reprezintă procentul de puncte câștigate, în același fel, procentul de puncte pierdute te numește învinsul unui meci de tenis. Prin urmare, nu îți este interzis, ție, jucătorule de tenis, să greșești o lovitură, să pierzi un punct. Acest lucru nu este cel mai simplu de înțeles și de acceptat fapt de către copilul care joacă tenis, întrucât percepția acestuia față de eroare este negativă și valoarea negativă este amplificată de balanța ce se inversează spontan în defavoarea lui și în favoarea adversarului său, căci, e simplu, un punct pierdut dintr-o eroare de unul înseamnă un punct câștigat cu ușurință de celălalt. Totodată, presiunea care se pune pe sportivul-copil pentru dobândirea unei tehnici cât mai aproape de perfecțiune este foarte mare și, adeseori, eroarea de tehnică este condamnată. Dar să nu uităm, nu devii câștigătorul unui meci de tenis niciodată prin obținerea unui procent de 100% de puncte câștigate. În concluzie, copil drag, îți este permis să greșești, nu îți datorezi scuze, nici autoinvinuiri ție însuți!
 
Din faptul că, indiferent dacă câștigi sau pierzi un meci de tenis, vei acumula un număr destul de mare de erori și puncte pierdute, rezultă că prăbușirea echilibrului interior al jucătorului de tenis este simplu explicabilă și este o funcție discontinuă, fluctuantă și neapărat nenulă. Consecința acestei evidențe, pentru construirea și menținerea atitudinii pozitive pe tot parcursul confruntării, este antrenamentul pentru acceptarea greșelii, evident dublat de antrenamentul tehnic, tactic și strategic de joc.



6-4, Horica câștigă în cele din urmă primul set, nu știu dacă ar fi făcut-o în condițiile unui adversar mai puternic decât mine, dată fiind atitudinea negativă ce l-a cuprins din cauza iminenței pierderii setului. Propun o mică pauză de analiză comportamentală a momentului critic de joc. Îl conving că îi este permis să greșească, pare să înțeleagă și observăm că erorile sale s-au produs pe un fond de pierdere a atenției și concentrării, din cauza autoinvinovatirii, interioară și exterioară. Izolăm din foaia virtuală de analiză, dimensiunea de autoinvinovatire exterioară (excesul de cuvinte aruncate împotriva lui însuși) și hotărâm să modificăm această dimensiune și anume, îi propun să se concentreze, în afară de joc, pe reținerea oricărui comentariu negativ sau pozitiv pe tot parcursul întregului set ce va urma, comportament pe care doresc să îl obțin și să îl întăresc cu ajutorul unei recompense extrinseci, în prima fază.
 
6-4, 6-1, Horica încheie în liniște meciul împotriva mea, respectând înțelegerea avută și probând ipoteza de lucru, cea considerată ca una probabilă și anume, atitudinea pozitivă se poate construi prin modificarea comportamentului-efect al atitudinii negative.

Motivatori

Toti ii avem in vedere sau in minte sau inauntru. Ei sunt motivul actiunilor noastre. Ei intermediaza invatarea.
Motivatorii sunt diversi, au valori variabile si sunt palpabili sau nu. Au conotatie pozitiva insa nu sunt in toate cazurile asa. Ati auzit vreodata de pedepse? Pedepse care motiveaza? Ei bine, ele exista si uneori sunt mai la indemana multora dintre noi decat stimularea pozitiva. De fapt, pentru a respecta toate regulile comunitatii in care traim avem nevoie si de motivatori coercitivi. Insa nu despre asta e vorba aici.

Ci despre abuzul de motivatori negativi folositi in educatia din scoala si de acasa. In fata amenintarii unei pedeapse copiii reactioneaza, binenteles, diferit. Unii invata repede comportamentul care evita pedeapsa, insa altii pot sa intre intr-un cerc vicios, adica cu cat copilul este alimentat mai mult cu iminenta unei pedepse, cu atat comportamentul pe care ar trebui sa-l invate dispare printr-un mecanism de feed-back pozitiv.

Ati auzit vreodata de fetita care a devenit un renumit matematician datorita urechelilor intensive si repetate la care a fost supusa de profesorul ei la meditatii ca stimulatoare de succes? Da, stiu, nu ati auzit! Stiti de ce? Pentru ca fetita respectiva nu a ajuns vreodata sa indrageasca matematica cat de cat, chiar a simtit o repulsie pentru materia asta atat de frumoasa si, evident, nu este acum un matematician stralucit. Ceea ce oricum nu ar fi fost dezirabil probabil in cazul particular respectiv.

Dar de urmatoarele ati auzit? "Nu mai lovi, ca te bat!" "Abia va astept cu insuficientul daca nu invatati!" etc. Cred ca da! Nu neg valoarea unor motivatori negativi folositi mai ales in cazuri extreme in care viata sau integritatea copilului este amenintata sau chiar in cazuri mai putin grave. Insa, insist, nu sunt de acord cu folosirea lor abuziva. Este mult mai la indemana sa patronizam. Mai ales un copil fiindca e mai mic. Dar e corect? Si sanatos?

Imitatia, o abilitate determinanta pentru dezvoltare. E prezenta de atat de timpuriu, practic de la momentul zero, incat ai impresia ca face parte obligatoriu din tine. Stiu ca nu este asa mereu. Insa, din fericire, este mai mereu. Si este fundament pentru invatare. Si daca stim acest lucru, rolul parintilor si al educatorilor este crucial. Pentru ca toate comportamentele lor (afective, cognitive, sociale) vor fi imitate.

Unde gasim motivatori? Peste tot in exterior, dar, mult mai important, in noi. Motivatorii intrinseci sunt mai tari, ei sunt in noi, cu noi, mereu. Cei extrinseci au valoare mai mica ei fiind de obicei de scurta durata si materiali, deci predispusi disparitiei. Nu-i asa ca bucuria pe care ti-o poate da citirea unei carti tine mai mult decat gustul dulce al unui patratel de ciocolata? Sau, fara tagada, fericirea de a-ti creste copiii nu se poate masura cu rasplata pe care ti-o da avansarea in functie?

Va e clar ca ma multumeste mult mai mult sa-i vad pe copii citind cu nesat si pasiune despre pasari, decat sa vina acasa cu carnetul de note plin de foarte bine? Mie imi e foarte clar! Si va doresc si voua la fel! Mai ales daca sunteti mame! Ca tot e ziua mamei. La multi ani de educatie sanatoasa alaturi de copiii vostri si familie!


Nota: poza n-are nici o legatura cu teoria evolutionista:)

5 secunde

Intr-una dintre sedintele de evaluare a lui Kiti de saptamana trecuta, noi, parintii, am asistat si nu doar atat la testele fetitei. Am trait momente de emotie deosebite.

Imaginati-va o fetita cu codite, silitoare si cuminte, vesela si putin nedumerita de aglomeratia neobisnuita din camera ei. La masuta ei (care e masuta pentru ca e mica, atat de mica incat cateodata fetita delicata o ridica cu totul deasupra capului), pe scaunelul ei (idem), cu mainile regulamentar sprijinite de marginea mesei asteapta lectia. E mai mult decat o lectie, este un examen. Este un examen al nervilor pentru parintii fetitei. Comisia intreaba, fetita raspunde. De fapt succesiunea este: comisia intreaba, fetita se gandeste, fetita raspunde. Pentru ca nu puteam sa uit faza intermediara. Care dureaza intre 1-5 secunde. Sunt maxim 5 secunde dar terifiante. Oare stie? Oare nu? Sigur ca stie, doar am repetat de nenumarate ori. Fetita pare ca a hotarat care va fi raspunsul ei. Se indreapta cu un zambet smecheresc spre raspunsul corect. Hai, haide, e bine, imi strig in minte cu pumnii stransi. Nu, nuuuuuuuuuu, nu te opri, ce faaaaci? Fetita se retrage, stie ca mai are vreo 2 secunde de gandire. Trage cu coada ochiului spre mama ei, adica spre mine, apoi spre tatal ei. Nu-l vad desi e langa mine, dar pot sa presupun ca e la fel de disperat ca si mine, pentruca fetita incepe sa rada. Ii place sa ne vada in "galerie". E bucuroasa ca simtim pentru ea. A mai ramas o singura secunda. Fetita isi rasplateste parintii pentru emotia lor cu alta emotie. Bucuria invingatorului. Pentru un raspuns corect. Bravoooo! Foarte bine! Uite ciocolata! Daca mai era nevoie... Bucuria parintilor pare ca inlocuieste si depaseste dulceata celei mai ravnite ciocolate. E bucurie din bucurie.