Roluri

Mai puțin fioros decât intens verdele cu care mama a pictat masca, crocodilul rezistă. Ușor nemulțumită de scotchul salvator cu care a ținut ochii, mama mustăcește totuși, bucuroasă pentru strălucirea din ochii purtătorului măștii. Scotchul nu este desuet, nu poate fi atâta timp cât hârtia rămâne hârtie, chiar și presată, de aceea ușoara nemulțumire a mamei devine plictisitoare. Mama își recunoaște meteahna de a fi excesiv de critică și o dă la spate. La spatele ei, deoarece spatele crocodilului are rolul lui bine determinat, nu insist.

Serbările sub forma unor povești jucate de copii au un farmec aparte, acestea, prin momentele închegate ale poveștii, pe care copiii le cunosc și le anticipează, le stârnesc subtil micilor actori curiozitatea și atenția pentru întreg spectacolul în care joacă, le deșteaptă sentimente de grijă și simpatie pentru ceilalți, îi armonizează cu ei înșiși. Peter Pan este o nuvelă foarte frumoasă, deși un pic tristă.

Jaguarul australian

Halloween este sărbătoarea spiritelor, fantomelor, duhurilor. Mai mult sau mai puțin, toți copiii găsesc ziua de astăzi și seara de ieri, unii chiar și zilele următoare, împrejurare binevenită pentru a se costuma la grădiniță și școală, pentru a exagera cu dulciurile și a își exersa îndemânarea și creativitatea sculptând dovleci (nevinovați), eventual alcătuindu-le figuri cât mai infricosatoare. Nouă ne-a adus o seară specială această îndeletnicire, toți am participat la procesul de creație, necontând în ce etapă a procesului am contribuit. În definitiv, în afară de bucuria propriu-zisă dată de decorarea terasei cu chipurile, iarăși, mai mult sau mai puțin, înfiorătoare ale celor trei stranii omuleți fără trunchi și membre, dar (cu urechi, unii dintre ei) și cu spirit înflăcărat, ne-am entuziasmat surprinși de descoperirea în interiorul dovlecilor a semințelor de...dovleac (ce uimitor!), pe care le-am spălat, copt, spart și ros în cor armonios, în noapte rece și bântuită de spirite de sfârșit de octombrie.

De dimineață i-am oferit lui Felix variante de costume de Halloween, din care să își aleagă, e drept, nu am prea avut diversitate, o salopetă neagră cu un schelet alb desenat pe ea și un pseudocostum de vrăjitor/vrăjitoare, mai mult pălărie decât costum, în schimb, i-am propus copilului să își dea frâu liber imaginației ca să se închipuie costumat cumva, urmând ca eu să îl ajut cu plăsmuirea imaginației. Ei bine, Felix a strâmbat din nasul său nemonstruos în fața costumelor din dotare și a realizat spontan și firesc că își dorește tare mult să se deghizeze în celebrul(?), înfricoșătorul, temutul jaguar australian. Evident, fără să par altfel decât impresionată de alegerea lui, am cerut (deși nu mai era nevoie) detalii despre acest siret erou al noptii și al răului, în ciuda numelui său extrem de caraghios, și nu numai atât. Jaguarul australian este, evident, un jaguar, care trăiește numai si numai pe insula României si al cărui nume vine de la strămoșii săi, lesne de imaginat, australiani. Jaguarul australian este un exemplar de animal redutabil de sălbatic, care atacă în timpul nopții si acționează fără frică, netemându-se nici măcar de Anaconda (n.a. firmă de securitate), actiunile sale devastatoare vizeaza casele locuitorilor acestei insule, case pe care le prădează și le distruge fără milă, în principal de dragul răului și numai de asta. Ce să zic? Chiar dacă sursa de inspiratie mi-a fost doar descrierea plină de patos a lui Felix, am încropit costum pentru băiat, ce a plecat mulțumit de aspectul său exterior și impresionat de puterile-i imaginare dobândite de întruparea sălbaticului personaj, la grădiniță, cu o mască bicoloră, cu urechi si cu pete de jaguar pe ochi și nas și infășurat de o piele largă de păturică, multicoloră, cu pattern aborigen ce ilustrează genele ancestrale australiene, o păturică din care am croit mai de mult poncho cat se poate de american pentru Horică, pentru alt carnaval.

La grădiniță, printre vrăjitoare, schelete, prințese, Frankensteini sau Dracula, căra, ușor stingher, un coșuleț plin de ursuleți, viermișori și păianjeni gumați, un temut și original jaguar australian.

Comportament alarmant. Adica sonor.

 Cu un tranzit intestinal sănătos, regulat şi precis precum tramvaiul din Praga, Felix are calitate de ceas deşteptător aşa cum am mai povestit şi în trecut, iar, tot la fel precum tramvaiul din Praga, deşteptarea pe care mi-o dă piticul-pisică se face neîntrerupt fie vară, fie iarnă, fie zi de şcoală sau vacanţă şi este o deşteptare sănătoasă, regulată şi precisă precum tranzitul intestinal al lui Felix, adică una care se produce la ora exactă a dimineţii şi anume şase şi treizeci de minute, punct. Până de curând alarma băieţelului suna astfel: 'maaami, am făcut caca şi sunt gaaata!'. Dar, deoarece alarma trebuie să mă ducă în baie să îi opresc strigarea şi s-a mai întâmplat să ajung năucă de somn acolo unde Felix m-a mai ţinut câteva minute ca să îşi termine treaba pentru că a interpretat greşit semnalul primit de corpul său, mă asigur înainte de a coborî leneş din pat că băiatul chiar este sigur de faptul că e gata. De aceea noua sonerie de la şase treizeci a dimineţii s-a transformat în cântarea: 'maaami, am făcut caca şi sunt gaaata şi sunt siiigur!'. Sunt de acord cu alarmele care sună neapărat, sună răsunător şi sună explicit. 
 
  
 
 Poartă o pereche de blugi negri, strânşi pe picioare şi pe fund, este încălţată în nişte tenişi decupaţi să sugereze nişte balerini mai grosolani, în partea superioară a corpului are un tricou movuliu lejer şi o haină subţire trei sferturi, tot mov, închisă deasupra taliei cu doi nasturi îmbrăcaţi în materialul hainei şi îşi poartă părul prins în mai multe cuibuşoare răspândite pe tot capul cu păr şi legate cu elastice multicolore. Duce un zâmbet şugubăţ, dar cu o uşoară tentă imprevizibilă pe faţă şi merge dezlânat şi dezinhibat, fără urmă de cochetărie, în faţa fraţilor şi a mamei ei. Priveşte insistent şi frapant către două fetişcane blonde, genul aspirante timid la statutul de piţipoance, ce se întâmplă să treacă pe lângă ea, iar privirea ei le face circumspecte pe tinerele dichisite excesiv şi globalizat. Kiti le aruncă un zâmbet candid, pun pariu că fetele îl interpretează ca pe un zâmbet ameninţător, altfel nu îmi explic fâstâceala lor. Adevărul e că tinerele nu au de unde să ştie că fata cu mers prea apăsat şi limbaj al trupului prea libertin este în fond foarte delicată, iar pe noi, ăştialalţi din urma fetei, care îi cunoaştem comportamentele contradictorii şi surprinzătoare, Kiti ne distrează de fiecare dată cu ciudăţeniile ei. Şi, ca de fiecare dată când se râde de ea, Kiti intră aproape autoironic în horă. Ceea ce îmi doresc întotdeauna şi de la mine. 
 
 
 De la serbare. Papagal, pisică, albină, urs, maimuţă şi alte animale. Dansuri latino. Muzica din Rio. Aplauze şi multe poze. Ca tot omu', părinte de gradinitar. Uitat să spun că pisica are costum creat şi cusut de subsemnata. Din seria ce mai coase mami.

Ce mai coasem-completare

Materiale multicolore din diverse fibre, culoare si pe fetele fine de copii, masti, motive de toamna si de Halloween cu dovleci sculptati sau fabricati din hartie si multe, prea multe dulciuri. De la gradinita si pana la scoala, cu costumatii de la dragalase pana la infricosatoare.

Ce mai coasem

Nu-mi plac în mod deosebit carnavalurile. Când eram copil îmi plăceau, abia le aşteptam. Nici nu mi se pare amuzant să cumpăr costumul gata confecţionat din magazin. E şi foarte scump de obicei. Dar e chiar distractiv să ne gândim împreună la cum putem improviza şi coase unul. Sau doua.

Pentru mâine, e ziua de dinainte de vacanţă şi se serbează Halloween la grădiniţă dar şi la şcoală la Kiti, am pregătit două costume. Kiti, la ideea bineprimita a lui L., va fi o pisicuţă. Neagră ca noaptea de Halloween. Pisicilor negre le face o deosebită plăcere să se plimbe în seara de Halloween pe străzi. Ele sunt frumoase dar periculoase. Ocoliţi-le prudent dacă le întâlniţi sau, în cazul în care e prea târziu, zâmbiţi-le respectuos iar ele vă vor saluta cu un mieunat dulce.

Felix se va costuma într-un vrăjitor destul de colorat pentru un vrăjitor dar dacă îi spunem vrăjitorul bun, atunci dominanţa nuanţelor de portocaliu din costumul său este justificabilă. Ei, gradinitarii, au confecţionat diverse obiecte tematice pe care le vor expune într-un bazar în care putem negocia lucrările respective pe bomboane şi bombonele. Cu partea asta dulce dar, mai ales, abundentă nu prea mă împac, contez însă pe buna înţelegere a lui Felix întru stabilirea unui raport (dez)echilibrat bomboane/copil. Iarăşi îmi bine-amintesc de pe când Horica era mic, adică măricel şi aflându-se el într-un magazin, nu mai ştiu pe unde, i s-a oferit o bombonică de către o vânzătoare drăguţă, gest care l-a contrariat pe elevul-Horica, elevul-silitor-Horica vreau să spun sau, şi mai bine, elevul-silitor-brainwashed de către mama sa-Horica şi care contrariere l-a făcut să spună sfătos că bomboanele nu sunt alimente sănătoase în special pentru dinţii copiilor care se pot caria. Mi-a fost milă de biata vânzătoare care a rămas cu o mână întinsă şi o bombonică, şi ea nefericită, înmuiate şi devenite spontan amare.

Vreau să îi fotografiez pe copilaşi şi am s-o fac numai dacă nu voi uita să cumpăr patru baterii pentru aparat. Şi dacă am s-o fac pagina asta se va colora de la vrăjitorul-bun şi va străluci de la pisicuţa-neagră. Cât despre frăţiorul cel mare, el va rămâne el însuşi sau nu, oricând e timp şi loc pentru a juca un rol.