Copiii trebuie să știe

A plecat babuinul principal, zice Felix când ne aude bucurându-ne de demisia babuinului principal; ce fotografie tare, îi mai place imaginea încântătorului furnicar pe care îl formează mulțimea din stradă; eu nu știu cum este la un protest, dar știu că e greu să stai mult în picioare; pe Kiti trebuie s-o trimitem acolo, dacă ea nu știe să protesteze, cine știe?; apoi, mami, eu nu înțeleg de ce le spune domnu X și domnu Y, n-ar trebui să le spună hoții?

sursa foto Digi24, Fotograf Octav Dragan

Începuturi

 Dintr-un martie ce-a trecut e fotografia, ceea ce-mi doresc și de la martie ce vine, vine, în două zile vine. Nu e în România de pe planeta albastră la fel de frumos ca în Australia de pe planeta lui Spotu-dinozaur, numită și Planeta-Fruct, pentru că e plină numai de fructe ca izocado, triunghiene, stopozane sau stopirile, dar, când răsare soarele, e minunat. 

 Am găsit un pattern de nefericire pentru Kiti, se întâmplă odată cu venirea primăverii, l-am identificat de anul trecut, îl regăsesc acum, cam de o săptămână și îmi este de folos descoperirea, întrucât pot să îl asociez cu o ușoară deficiență vitaminică și să iau niște măsuri conforme. Nu-i neapărat cu manifestări extravagante, e doar o agitație mai accentuată de anumite nemulțumiri greu de exprimat, în reprize relativ scurte. 
 
 Primesc în fiecare an, tot la început de primăvară, cu emoții mixte, intense, vizita la policlinică pentru eliberarea certificatului lui Kiti. Se perpetuează în acest secol de maturitate a civilizației omenești cutuma de a te programa la medic într-o anumită zi, și nu într-o anumită zi, la o anumită oră. În plus, primești recomandarea amicală de a te grăbi în ziua respectivă, deoarece se intră în ordinea sosirii. Așadar, venită cu cel puțin o oră înainte de începerea programului, care și el are o marjă de jumătate de oră întârziere, găsești inevitabil perechi părinte-copil, bunic-copil ajunși înaintea ta, după aceleași temeri cu ale tale. Ești încercată de experiențele anilor anteriori și ai suficient de multă experiență analitică încât să aranjezi aproape cu perfecțiune sosirea lui Kiti la policlinică, la momentul invitației în cabinet, scutind-o astfel și scutindu-te și pe tine de neplăceri nenecesare. Ție nu îți este așteptarea tulburătoare, ești mereu cu două-trei cărți în buzunar, pe care și-așa nu le poți deschide, căci devii spectator și actor într-o piesă de teatru repulsivă, ce se desfășoară ad-hoc și ține într-o continuitate diurnă nefericită. Vezi oameni sărmani în cei mai mulți dintre eroi, dar sărăcia materială este mult eclipsată de o sărăcie spirituală, care le îmbracă chipurile cu multă și covârșitoare umilință în fața asistentelor și medicilor ce se perindă, exact, se perindă pe holul îngust și insalubru al instituției ce, paradoxal, se îngrijește de sănătatea ta. Le plângi păcatul supunerii oarbe acestor oameni, dar le plângi și păcatul grav al aroganței micilor dumnezei ai cabinetelor aproape înghițite complet de egrasie. Le disprețuiești din toată inima celor din urmă disprețul, pe care îl etalează nerușinat și îți înăbuși pornirile de a îi pune într-o oglindă, mulțumindu-te cu imaginea ce-ți apare spontan în minte, și anume cea a unui plici de muște în mână, cu care o arzi usturător peste fundul gras pe asistenta blondă, ce toacă neînțeles de mult plasticul podelei, împărțind într-o mărinimie închipuită ordine de ordonare.
 
 Am trecut așadar de greul mare al evaluării anuale și mi-am eliberat gândul de o apăsare, se potrivește bine hopul ăsta la început de primăvară, ce soare arzător într-un sfârșit de iarnă!

Zum-zum, ce dulce este trandafirul portocaliu!

Bâzâie ca o albinuţă şi mănâncă petale din trandafirul portocaliu.
Bâzâie insistent ca două albinuţe şi mănâncă lacom petalele trandafirului portocaliu.
E veselă. Zâmbeşte larg, cu mulţi dinţi aliniaţi frumos.
E chiar exagerat de veselă, zâmbeşte şi cu spaţiile edentate şi chiar cu câte doi dinţi pe acelaşi loc îngust de gingie.
Bâzâiala e simptom de bucurie. Şi bucuria devine astfel zgomotoasă, uneori. Larma pick-hummerului care izbeşte betonul doare şi mai tare. Prefer bâzâială a zece albine deodată. Dorinţa mi se îndeplineşte, pick-hummerul cruţă asfaltul, nu mai e sălbaticul de adineaori. Bâzâială se dezlănţuie. Există o armonie în această bâzâială. Mai urcă, mai coboară, se duce şi mai jos, apoi revine. Uneori se înscrie în platou şi atunci uit de armonie, am acufene. Mi-e greu să determin capătul platoului de bâzâială, pare că e infinit, că nu se mai termină. Devin, la rândul meu, sălbatică. Nu pornesc nici un asalt asupra betonului din asfalt, ci opresc închipuita nemărginire, astupând uşor cu palma guriţa extaziată de propria-i zumzăială. Sunetul se risipeşte în palma mea. E un moment de linişte binevenit.


Latră ca un câine fioros şi muşcă amarnic din fundul hienei.
Mai latră o dată şi îşi infinge straşnic iarăşi colţii în laba care l-a lovit subit, aşa, din senin.
Lătrătura e simptom de amărăciune şi revoltă. Lătrătura mă sperie şi mă întristează. De ce atâta hămăială chiar către o hienă? În definitiv, hienele sunt făcute din răutate şi nu e vina lor pentru asta. Ham-ham şi o muşcătură te uşurează pe moment de ură şi durere, dar nu pot să te facă să te simţi mai bine. În plus, nu uita, vei întâlni mereu câte o hienă în drumurile tale. Aşa i-am vorbit copilului lătrător şi răzbunător. A lătrat tot mai stins şi în faţa mea, s-a justificat, că i-a zis că soră-sa-i nebună de bâzâie aşa, că e aşa, şi aşa, şi iar aşa, în toate felurile în care se gratulează azi, nepoliticos şi injurios, copiii între ei. Apoi a încercat, câineşte, iar un lătrat, dar nu i-a mai ieşit decât ceva ca un mieunat. Şi a râs, ha, ha, şi a exclamat, ce fraier sunt, ha, ha, că l-am băgat măcar în seamă. Şi eu am râs cu el, dar şi cu ea, ea care încă bâzâia şi zumzăia şi, vesel aştepta să prindă înainte de plecare o ultimă petală din trandafirul portocaliu, că tare mai este dulciu!

Eveniment. In desfasurare.

Iata, pentru cei interesati, link la faptele care au dus la intreruperea (speram din nou temporara) cursului organizat de noi pentru copii cu afectiuni din spectrul autismului.

Avem o problema

Când copilului mic îi creşte temperatura brusc şi mult peste 38 de grade tu, ca părintele lui, te gândeşti că acesta a contactat vreo viroză respiratorie de undeva, a răcit. Când a doua zi de febră copilul se trezeşte cu o erupţie bogată pe tot corpul, tot tu, părintele copilului, îţi aminteşti de bolile infecţioase ale copilăriei şi, de regulă, suni medicul pediatru. Acesta te invită la cabinet unde examinează copilul şi pune un diagnostic sau pune sub semnul întrebării un diagnostic, asta pentru că formaţiunile eruptive pot să aibă un aspect comun, mai ales într-o fază incipientă a bolii. Astfel că trebuie să se gândească la un diagnostic diferenţial, adică la ce alte afecţiuni pot avea semne şi simptome asemănătoare cu cele pe care le observă în cazul dat intrucat tratamentul poate diferi de la o boala la alta.

Dar ce se întâmplă când lucrurile nu stau tocmai aşa? Să vedem:

Băieţelul surorii mele s-a jucat toată seara cu copiii noştri. Felix, doar cu 18 luni mai mare decât el, a fost principalul său partener de giumbuşlucuri. Dar iată că a doua zi primesc un telefon de la sora mea care mă anunţă că Tudor, băiatul ei, are temperatură mare iar mai târziu îmi spune că acestuia i-a apărut şi o erupţie extinsă pe tot corpul. Copilul primeşte un diagnostic, are varicelă. Eu mă precipit să îl vaccinez cât mai curând pe Felix împotriva varicelei sperând să minimalizez riscul ca acesta să se îmbolnăvească de vărsat de vânt (o viroză destul de păcătoasă prin starea febrilă şi disconfortul dat de erupţia caracteristică). Şi ca atare sun la CMU, clinică la care familia noastră are asigurare medicală. Aici vorbesc direct, la un număr de urgenţă, cu un MEDIC PEDIATRU, din păcate nu i-am reţinut numele, căruia îi spun pe scurt despre problema mea şi cer să fim primiţi de urgenţă pentru vaccinare antivaricela. Sunt întrebată despre vârsta copilului meu şi despre existenţa în istoricul de vaccinări a acestuia a vaccinului ROR? Răspunsul meu este afirmativ, dealtfel majoritatea copiilor sunt astăzi vaccinaţi anti ROR. Dar ce are sula cu prefectura, m-am întrebat în sinea mea iar pe gură emit un timid 'pai, e vorba despre varicelă, ROR înseamnă rubeolă-oreion-rujeolă!'. Răspunsul primit a fost însă zguduitor prin ignoranţa lui crasă, prin siguranţa lui monstruoasă şi nu în ultimul rând prin incompetenţa lui halucinantă , 'da, varicelă e rubeolă!'. Ei bine, m-am îngrozit, m-am blocat, m-am supărat şi nu am mai reuşit să îi spun celei de la telefon decât un brusc mulţumesc, la revedere şi am închis. Asta pentru că am realizat, din nou cu surprindere, stupid, stupid me (pentru surprindere), că până la regăsirea vocaţiei pentru meseria de medic pierdută în furtuna timpurilor noastre este o nevoie acută, imperioasa de a pune mâna pe carte. Şi mă refer la cărţile serioase de medicină , nu la revista mami (scuze revistă, n-am nimic cu tine).

Asa ca revin si spun, avem o problema serioasa, cum o rezolvam?