Furnicături

Cu părere de rău dis de dimineaţă am detonat o autostradă a furnicilor. Din spatele uşii de bucătărie larg deschisă şi până sub frigider, cale de vreo trei metri jumătate de-alungul spaţiilor dintre plăcile de gresie circulau pe două benzi în sensuri opuse zeci de furnici. În trafic se aflau furnici-transportoare, furnici-poliţiste şi, poate, doar furnici simple, fără funcţie, în plimbare. Conduceau regulamentar fără trafic jam-uri, se salutau prieteneşte şi zâmbeau. Le-am invidiat o clipă pentru seninătatea şi fluenţa acţiunilor lor şi am profitat de umbra de invidie ca să le distrug drumul. Pe furnici le-am cruţat. Cu toate astea ele ar putea să-mi poarte pică şi nu m-aş mira să descopăr că ele constituie o forţă invizibilă care a mişcat bionicle-ul lui Felix lăsându-ne pe mine şi pe Horica perplecşi in fata celor trei pasi ireali de plastic. Încă n-am ajuns cu copiii la Toy Story 3 aşa că nu de acolo ni se trage faptul că l-am văzut pe bionicle-ul ambiţios de mai sus deplasându-se singur pe jos prin cameră. Astfel că declar: există niste puteri fantastice ce sfideaza bunul simt care mişcă unele jucării si care atrag copiii in altă dimensiune.