Astăzi m-am confundat cameleonic cu frumoasa zi azurie de primăvară verde

Port la piept o broșă. O broșă, repet, mereu am dimineața gândul la brioșele cu afine, de la care nu mă pot abține. Dar nu în această dimineață, nu, astăzi a trecut ora pentru o brioșă dulce, astăzi confecționăm cu mâinile noastre broșe. Și câte o vază pentru florile pe care am început deja să le primim. Întotdeauna cu drag. La grădiniță, de zi sărbătorească însorită celebrăm împreună cu copiii noștri, binenteles, de grădiniță. Ne celebrăm pe noi însene, femeile, mai exact mamele copiilor noștri, și o facem într-un mod foarte ingenios, original și plăcut, participând la un atelier de reciclare creativă, unde...creăm. Mulțumesc, Andreea!

Felix îmi cere să mă aplec asupra lui pentru că are să îmi spună ceva important, eu mă aplec, căci nu pot rata observațiile lui, el mă îmbrățișează strâns și îmi dezvăluie secretul, un pupic. Mulțumesc, și eu te iubesc! Horică mă cheamă pe jumătate adormit să mă pupe, el a visat frumos, pentru că Felix s-a îndurat de el, a cedat la rugămințile fratelui mai mare și au dormit împreună. Entuziasmul ce l-a cuprins îl face să exclame: abia aștept să crească Felix, ca să vorbim la telefon de la școală. Eu iau efuziunea lui ca pe o urare frumoasă de zi bună. Mulțumesc, și eu te iubesc! Kiti mă urmărește peste tot, e cu un pas în urma mea, aproape că îi simt căldura răsuflării, le pregătesc copiilor gustările, de aceea cobor în aplecare trupul înspre frigiderul deschis, iar Kiti îmi imită mișcarea, o văd cu capul înainte și în jos, aproape intră în frigider. E și tati cu noi în bucătărie, ne emoționează pe amândoi gestul drăgălaș al fetiței noastre, vedem în el tandrețe, ca atare îi răspundem potrivit cu câte o îmbrățișare strânsă, îmbrățișări pe care Kiti le primește zâmbind. Mulțumesc, și noi te iubim!

Așa că astăzi port la piept o broșă asortată după bunul meu simț estetic și duc în brațe o vază decorată împreună cu Felix, care a preferat să își confecționeze propria broșă fără ac de prins în piept, pentru că el nu vrea deloc ac lipit cu silicon. Și nu, astăzi nu mă interesează deloc brioșele cu afine.

Calendar de advent, ziua 16

Povestea camerei de muzică, ce a împrumutat temporar utilitatea unui atelier meșteșugăresc, se nimerește bine pentru a fi dăruită în preajma Crăciunului, pentru că ea dezvăluie bucuria unei pasiuni, bucurie ce întotdeauna inspiră frumusețe. Nu este tocmai creația unui artist meșteșugar, deoarece piesele prefabricate descoperite cu entuziasm în cadoul de la Moș Nicolae au fost gata pregătite pentru a fi compuse între ele, cu toate astea Horica s-a poticnit de câteva ori și a cerut ajutor, trecând printr-o seamă de trăiri dintre cele mai diverse, dar culminând cu acea mulțumire deplină că în cele din urmă efortul concentrării și atenției necesare desăvârșirii instrumentului său iubit a fost răsplătit. Din tot procesul ăsta, în care Horica s-a implicat cu mâini și suflet și în care am intervenit și noi, părinții, ba chiar și frații, căci aceștia l-au încurajat prin prezență și interes, băiatul nostru mare a învățat să își domolească nerăbdarea de a obține ceva dorit cu ardoare, să nu se grăbească înainte de a pune mâna, ci să analizeze și să studieze și, poate cel mai important, să aibă încredere. Chitara chiar emite sunetele așteptate, acelea și nu altele, atunci când este stimulată potrivit, iar un copil pasionat o mângâie acum cu drag și este răsplătit, nu doar pentru mângâierile sale, ci și pentru bucuria cu care îi atinge corzile. Moș Crăciun zâmbește.

Accesorii dar nu oricare

Astăzi, la a doua ei participare la atelierele de creativitate de la Muzeul Ţăranului Român, de data asta la orele de pictură, Kiti a modelat, apoi a pictat mărgele şi trei nasturi pe care abia aştept să îi coasem pe o rochiţă sau bluză potrivită. Din nou vreau să îmi exprim recunoştinţa faţă de doamna Ruxandra Grigorescu pentru că a îndrumat-o şi pe Kiti alături de colegii de atelier în creaţia ei.

Mai jos sunt nişte poze (de o calitate foarte slabă, îmi cer scuze) cu mărgelele, nasturii si geanta cusuta data trecuta.
Asa-i ca sunt frumoase?

Când ştii că un copil nu muşcă

La 9:05 vorbeam cu portarul de la intrarea în curtea Muzeului Ţăranului Român, îl întrebam, nu ştiu de fapt ce-l întrebam sau mai bine zis ştiam că n-am ce să-l întreb dar era cam devreme şi mă gândeam ce bine-ar fi să se găsească şi pentru Kiti un locuşor la atelierul de creativitate ce va începe cât de curând. Am parcat cincizeci de metri mai încolo de poartă şi m-am asigurat că nu a deschis nimeni mai înainte de vreme muzeul. Cu atâtea opriri şi schimbări de plan (din astea de pe urmă am avut câteva chiar înainte de ora noua) Kiti s-a agitat la început apoi a trecut într-o mică criză împingându-mă spre disperare, of, de s-ar linişti, cu gândul că pierde abia întrezărita ocazie să cunoască nişte copii şi un profesor, noi toţi, pe care i-ar putea întâlni într-un cadru atât de frumos si relaxant.

Impreuna cu copiii şi cu Alina, cea care a vrut să o însoţească pe Kiti, în caz că va fi primită, la atelierul de la muzeu, ne-am petrecut restul de minute până la ora zece în Starbucks, noi, fetele mari, cu câte un capuccino non-fat, Alina mi-a mulţumit pentru ideea mea cu nonfat, eu am boscorodit-o spunându-i că dacă ea îmi mulţumeşte pentru asta atunci eu ar trebui să mă ruşinez că nu mi-am comandat dublu nonfat, iar copiii au împărţit o ciocolăţică neagră, poate o ştiţi, aia în ambalaj roşu. Era destul de aglomerat pentru ora aceea, poate că aşa e însă densitatea de oameni pe metru de starbucks la ora aia, dar lucrul ăsta împreună cu muzica din cafenea a ajutat să estompeze gălăgia răbufnirii lui Kiti şi doar câteva capete s-au răsucit inspreacolo cu destulă discreţie. Ciocolata care a venit după câteva minute a reuşit să îi încuie undeva în spate nefericirea lui Kiti astfel că m-au învăluit iar miraculos raze de soare de după perdeaua groasă de nori.

La zece fix am deschis poarta grea a muzeului şi, jos în stânga, am întâlnit-o pe artista Ruxandra Grigorescu, cea care pregătea atelierul de cusături. I-am explicat că aş fi dorit să o înscriu şi pe Kiti la atelierele de vacanţă însă problema ei m-a împiedicat să ocup un loc pe lista celor doritori. Şi că aş vrea să încerce şi Kiti să intre în contact cu alţi oameni, mai ales într-o astfel de activitate. Îi mulţumesc mult Ruxandrei Grigorescu pentru faptul că ne-a primit imediat, că a avut încredere în noi şi i-a dat şi lui Kiti din bunătatea ei fără nici o ezitare. Kiti a simţit liniştea şi armonia de acolo şi şi-a răsplătit binefăcătorii printr-o purtare exemplară până la sfârşit. Aş fi arătat şi geanta cusută de Kiti la atelier însă m-am grăbit să scriu înainte să scot aparatul foto. Mai târziu.