Spre Crăciun cu spirit vesel-3 decembrie

În ciuda ploii, desenul lui Felix este despre timpul zăpezilor. Cum adică, în ciuda, ar întreba băiatul, de fapt, chiar întreabă, 'cum adică' este marca lui, metamorfoza 'de ce'-ului copilăriei mici.
 
În dimineața asta, ca în altele în care am ocazia să observ în liniște antrenamentul lui Horica, îl privesc pe el mai cu seamă decât pe băieții de care se înconjoară și încerc în taină sentimentul de încântare, fiindcă-l văd cum i se definesc tot mai pline trăsăturile de om drept și empatic, nu este singurul, desigur, însă dacă cineva arată atenție și grijă pentru fiecare în parte în orice clipă, atunci Horica este acela. Băiatul nostru îmi devine pe nesimțite mie, mamei, reper moral, mulțumesc.
 
Observ că uneori, când este neliniștită, izolată în camera ei, Kiti își regăsește armonia. Uneori ne-o regăsim și noi, pe-a noastră, tot la fel, trimițând copila în camera ei. Din fericire, am căpătat amândoi inteligența practică de a accepta clipele dizarmonice, bineînțeles, mai mult sau mai puțin. Lipsite de armonie ar putea părea cuiva trezirile cu noaptea-n cap, înainte de ora șase, cu care Kiti ne potcovește în astă zi ploioasă de decembrie, dar nu, există totuși muzicalitate în prezența ingenuă a fetei între noi, altfel de ce i-am cânta amândoi cu atâta drag conturul luminos al chipului, atingerea cinstită a mâinilor sau aliterațiile dulci ale glasului baritonal?

Povestea spontană a unui desen cu cinci numere

Polițistul 1 a venit cu motocicleta 4, iar pasărea 20, cea colorată, l-a întrebat pe 2, polițistul-curcubeu, de ce trage cu mitraliera cu nouă gloanțe deodată. Acesta a răspuns că așa este modelul. Pasărea 20 a plecat acasă, strigată de mama sa, dar înainte să plece, l-a întrebat pe polițistul 1, 'de ce ai o oglindă, ca să te vezi cu șapcă?' 1 i-a răspuns, 'nu, aș vrea să mă văd cu pălărie, dar am uitat pălăria acasă'. Atunci 2 i-a spus lui 1 să tacă din gură și mai bine să-l urmărească pe 8, până într-o cameră cu oglinzi, un fel de labirint, unde au tras cu mitraliera și pistolul, spărgând oglinzi. L-au prins pe 8, dar acesta a promis că va fi bun, așa că s-au împrietenit și l-au luat la secție, ca să devină polițist și numărul 8. Numarul 20, cel colorat, și cu 20, cel verde închis, au plecat acasă. Apoi domnul Foc a spus 'eu nu vreau să mă stingă pompierul', așa că și el a plecat acasă la vulcanul său, unde locuiau frații și părinții lui. Împreună au luat cina. Între timp, pasărea 20 colorată s-a dus cu prietenul 20 verde închis la școală, unde au găsit un elev nou, copilul lui numarul 8, noul polițist. Au spus: 'doamnă profesoară, câți ani aveți?' Aceasta a raspuns, '20, dar azi împlinesc 21', așadar, dezvăluind secretul, au sărbătorit cu toții ziua profesoarei și apoi, când au ieșit în pauză, au văzut curtea care luase foc, dar focul era prietenul domnului Foc, așa că au fugit de frica pompierilor. Apoi numarul 1 a spus: plec cu motocicleta 4, să prind hoți. După ce i-a prins, i-a dus la închisoare și s-au culcat liniștiți cu toții. Sfârșit.

Cum să îneci o îngrijorare într-o piruetă vivace

***

Aseară. Aceasta sunt eu și sunt nespus de grațioasă. Pe Felix îl sâcâie un gând obraznic, să mi-l spună, să nu mi-l spună?
 
Iubesc culoarea ciclamen atât de mult, încât mă îmbrac numai în ciclamen, de la gât până în vârful picioarelor. Felix suspină, el nu poate suferi excursiile.
 
Dansez, pentru că balerinele dansează (pe poante) și pentru că a dansa definește ființele sensibile și miloase. Băiatul mă roagă, sun-o pe miss și spune-i!
 
Fața mea este rotundă și roșie purpurie, încrederea și pasiunea mă caracterizează. Felix poate să spere în puterea de convingere a unei balerine încrezătoare și pasionale. Excursiile sunt programate pentru sfârșitul anului școlar.
 
Mă aflu în plină piruetă, balerinele execută piruetele în viteză. Acum trebuie să îi promit copilului că voi aranja în așa fel lucrurile încât să nu îl ia nimeni în nicio excursie. Poate să anunț învățătoarea la următoarea ședință? Miercurea viitoare?
 
Zâmbesc, pe fețele rotunde încap zâmbete largi. Felix prinde niște vibrații pozitive din vorbele și privirile mele, măcar a aflat că nimeni nu îl poate vreodată forța să plece în excursii, iar miss o va afla cât de curând.
 
Asta ești tu, balerina, îmi pune Felix desenul pe birou, în timp ce mă seduce cu o privire plină de subînțelesuri, plină de promisiuni de încredere și iubire. Îi mulțumesc, îmi place, da, îmi place, îi trag cu ochiul, stai liniștit, mama știe.
 

                                                                       ***

Astăzi. În realitate nu am nicio atracție deosebită pentru culoarea ciclamen, însă chiar în acest moment mă observ oarecum intrigată, deoarece realizez că am fost sedusă, fără îndoială, am fost sedusă! Sunt îmbrăcată de la gât și până în vârful picioarelor în culoarea ciclamen, culoare pentru care nu am niciun fel de pasiune, banală sau deosebită. Balerina lui Felix m-a cucerit, unde, unde este numărul de telefon al lui miss?

Desene (ne)animate cu un pix și numai cu acel pix, dacă nu, o să plâng tare-tare!

O poveste desenată din anii '80, cu niște pictori răi, niște polițiști și niște rațe bionice bune, un ninja, o mină de diamante și un munte, un F-35, vapoare și elicoptere și happy-end cu familie de păsări călătoare ca simbol al optimismului. De Felix.

De-ar fi pereții precum fantezia de copil, n-ar exista cocioabe pe Pământ

Poveștile au început să răsară pe pereți, nu mâzgălituri, nici linii sau puncte, ci povești întregi ce se înghesuie să iasă din vârfurile cariocilor lui Felix, ce veselie să-ți decupezi povestea după propriu-ți plac, dinozaurii nu trebuie să rămână triști în enciclopedii, ei pot să aibă castelul lor, să își sădească floricele colorate, să-și țeasă cuiburi, chiar s-o facă, apoi să își invite desenatorul în castelul lor, dacă vor. Cu seninătate de copil, să plasmuiesti un ocean peste drum de castelul dinozaurilor, dar să fie unul învolburat de furia balenei ucigașe de la Ikea, ce va sta într-o continuă pândă între două lumi, cea 3D și cea 2D, pentru a te mânca cu carioca cu tot, în timp ce tu plutești în derivă pe creștetul valului uriaș. Și tot așa, căci nu s-au umplut încă pereții de povești, de-ar fi pereții nemărginiți precum fantezia din poveste... Apoi să nu te surprindă nicio iminentă rătăcire- cum ar fi poveștile fără ele- întipărește-ți cu simboluri născocite un alfabet tainic, eliberator în spatele draperiilor trase, acolo și doar acolo îți este puterea miraculoasă, mă rog, dacă ignorăm, cât suntem încă în poveste, forța creatoare a minții tale esențial libere de prejudecăți.

Frumosul și bestiile

M-aș tunde, zice Horica, tunde-te, zic, sau mi-aș face părul ca al lui Jimi Hendrix, mai zice, fă-ți-l, zic, vorbesc serios, insistă, și eu, returnez parte din seriozitate, numai că o să rămâi așa, schimbarea va fi permanentă, mai bine mă tund ca Brad Pitt, și mai bine, dă o căutare Brad Pitt haircuts, gata, asta îmi place, printeaz-o, bine.

Printeaza-mi-o și mie, te rog, zice și Felix, pentru ce?, pe aceeași?, da, exact asta, îmi place frizura pe care Horica și-a ales-o și vreau să o desenez, foarte bine, zic, apoi o mai scot o dată.

Notă: deși cei doi cățeluși-frați nu sunt chiar niște bestii, trebuie să recunosc că Brad Pitt este dacă nu o frumoasă, atunci un frumos. Care va purta în curând freza lui Horica.

Titlu de carte: Kiti în aventură

A cerut la desene, l-am refuzat pentru  că astăzi nu este sfârșit de săptămână, mi-a replicat că nu știe ce să facă. Felix. I-am dat ideea să deseneze, desenatul îl scoate adesea din impasul plictiselii, așadar, ca de obicei, a primit bucuros ideea mea, apoi, cu ideea în brațe, i-am dat drumul la treabă. A găsit imediat ce să deseneze: 'vreau să fac o carte cu Kiti'. Și-a luat trei coli albe din dulap, 'iau doar trei, ca să nu le consum', cariocile, lipiciul și a pornit. Uite ce bine stă Kiti în fața ta, s-a așezat special parcă să te ajute să îi prinzi trăsăturile. Vezi ce drăguță este, mi-a întins conturul modelului în carioca neagră pentru a îl admira, i-a schițat apoi rochița cu roșu, pe care i-a brodat un biscuite. S-a apropiat cu un ochi de profesionist deasupra capului lui Kiti, așezată turcește lângă noi, și i-a studiat cerceii, 'sunt portocaliu cu roșu, nu-i așa?'.

A continuat cu interes pentru opera în devenire, tot mai încântat de rezultatul tot mai rotund și a ajuns și la titlul cărții: 'Kiti în aventură'. 'Sunt ca Horia, nu?', a zis și s-a apucat să umple paginile albe ale cărții. Cartea se deschide din partea opusă celei cu care suntem obișnuiți, dar nu-i bai, iar în interior are alte imagini cu surioara lui la petrecerea de ziua ei și un scurt text, atât cât a mai încăput.

Cartea este în curs de prefacere, însă autorul ei a obosit. Așadar, va urma.

Sunt un cățel care face artă

Astăzi port mărgele

Nu mi-a fost greu să aleg mărțișoarele pentru băieții mei și am cel puțin trei motive pentru asta, o dată, pentru că Felix a cerut mărtișoare-animăluțe, apoi, pentru că la zeci de mărtișoare de cumpărat bugetul pentru unul singur a limitat considerabil oferta, iar a treia oară, totuși nu în cele din urmă, criteriile mele estetice privind mărțișoarele sunt foarte bine conturate. L-am pus pe Horica să își numere colegele atunci când am găsit mărțișoarele noastre printre zecile de rafturi colorate, iar în timp ce i-am așteptat mesajul cu răspunsul am admirat micile creații, imaginându-mi copiii din Timișoara pictându-le pe bucățele fine de lemnișor decupat în forme inexacte de animale, apoi colorându-le fără reguli de culoare, dar cu migală și un zâmbet în colțul gurițelor, apoi agățându-le inelușul metalic, șnurul roșu-alb și mărțișorul gata de câte un dreptunghi de carton colorat, fin și în final așezându-le unele lângă altele într-un coș din răchită, cu grijă și drag de ele. M-am emoționat la gândul acestei congruențe fericite, mâinile îndemânatice ce creează o bucurie undeva, departe, și sper că băieții, când dăruiesc mărțișoarele, să proiecteze și mai răspândit aceeași congruență de bucurie.

Între timp a sosit și mesajul năucitor al băiatului meu mare, o valmă de idei doar în câteva rânduri, cum să nu uit să îi cumpăr pizza vegetariană, neapărat cu sos dulce, cum că totul e per-fect la școală, cum că nu ar da mărtișoare și fetelor de la tenis, cum că sunt vreo douăzeci de fete în clasă, cum că nu știe chiar cu exactitate. Mulțumesc, mă bucur că totul este per-fect la școală și că am estimat bine partea cu aproximativ douăzeci de fete, importantă este, să recunoaștem, bunăstarea copilului mai degrabă decât un număr, aș dori încă cinci în plus, vă rog.

A numărat pe degețele, credeți-mă, băiețelul are încă degețele, miss, Doinița, Petra, Maia, Ana, miss de pian și miss de ICT, Alexandrei nu îi dai mărțișor, nu, că este la munte, foarte bine, dar fetelor din cealaltă grupă, nu, nu vreau, foarte bine, dar doamnei doctor, da, opt, doamna doctor, dar Claudiei, da, nouă, miss Claudia, așa că iată-mă în fața teancului de plicuri albe, la masa din sufragerie, așteptându-l pe Felix să coboare din camera lui cu cutia de creioane colorate, apoi, precum o secretară pricepută, dându-i rând pe rând plicurile, să le adreseze, cu nume și un mic desen, o inimioară sau o floricică, în funcție de dispoziția de moment. A potrivit singur reprezentările mărțișoarelor cu viitoarele lor destinatare, un peștișor pentru miss, neapărat pisicuțe pentru Doinița, Maia și Ana, un cățel Petrei și floricele și alte animăluțe doamnelor, apoi a insistat să aleagă un alt cățeluș pentru el însuși, motiv pentru care și-a autodestinat ultimul plic, pentru Felix, fără floricică sau inimioară, doar Felix și cățelul din interior și a putut să facă asta, pentru că am reușit singură să aflu până la urmă că Horica nu are decât șaptesprezece colege, așadar dispunem de cel puțin un mărțișor în plus, adjudecat lui Felix.

Kiti a primit și ea de la mine un altfel de mărțișor de dăruit fetelor dragi de la centru, o cutie de bomboane Rafaelo, împreună cu instrucția de a le oferi odată ajunsă dimineață la școală. După ce s-a dezbrăcat și descălțat în hol, și după ce a revenit din bucătărie, unde și-a dus, ca de obicei, mâncarea, am întrebat-o unde sunt mărțișoarele ei. M-a privit cu un zâmbet șmecheresc și a început să râdă cu fetele aflate în cameră, iar eu am aflat că 'mărțișoarele' sunt undeva în siguranță, ceea ce m-a liniștit, măcar intenția de a dărui a fost apreciată.

Pe urmă în dimineață, iată ce dimineață lungă și frumoasă, Felix a luat markerul albastru de pe suportul tablei noastre de învățat și a confecționat cu o repeziciune uimitoare, ce mi-a confirmat faptul că băiețelul mic este îndemânatic, o felicitare credibilă, pentru mine, față, cu norișori cuminți, armonioși, o inimă generică și încă una pe tricoul meu, eu, cu părul vâlvoi, credibilă ziceam, și poșetuță în mână, el, mai înalt pentru că 'se vede mai de aproape' și doi copaci și verso, cu motivul existenței acestei felicitări, adică data, o declarație concretă de dragoste cu săgeată și, cum altfel, un cățeluș.

Apoi am plecat de acasă către școli, la fel a făcut și îngrijorarea lui Felix de a nu îi fi rămas mici sandalele de anul trecut, îngrijorare alungată cu promisiunea să îi cumpăr sandale noi dacă este cazul, dar weekendul ăsta, bine?, iar încrederea copilului în soarele strălucitor al dimineții mi-a fost suficientă pentru a îmi da o stare bună de liniște și veselie, vedeți așadar de ce port astăzi mărgele.
 
Un 1 martie superb precum cerul zilei de peste București vă doresc tuturor!

Brosci

 Prima compoziție scrisă a lui Felix, operă cu valoare sentimentală, odă închinată prieteniei cu broscuța țestoasă a lui Horica, cunoscuta Broschi. Deși din manuscris poți deduce că broscuța noastră ar fi mioapă ("meoapa"), concluzie lesne de tras printr-o paralelă intuitivă cu miopia stăpânului broscuței, de fapt, după consultarea autorului, aflăm că broscuța nu este "meoapa", ci 'merge prin apa'. Tot așa, exercițiul precoce de scriere, pe care îl face Felix, este unul complicat, astfel că este scuzabilă și, totodată, adorabilă, pentru rudele de gradul întâi și doi ale autorului, neglijarea literelor și grupurilor de litere din text, amănunt ce a reieșit după dezlegarea misterului prin 'citirea' scriiturii de către binevoitorul nostru micuț. 

Un erou prea puţin cunoscut. Pentru copii. Pentru copiii noştri.

Ne-a tot învârtit şi adâncit prin lumea lui Spotu-dinozaur de ceva vreme încoace. Nu e o lume simplă, ba chiar e un loc foarte complex, complexitatea îi creşte pe măsură ce anii ţi se adaugă la vârstă. Normal. Adică cu cât eşti mai bătrân, cu atât o înţelegi mai greu. Sau poate ajungi la un peak la un moment dat, la o anumită vârstă, după care începi să aterizezi iarăşi mai uşor pe planeta lui Spot, pardon, Spotu-dinozaur.

Totul a inceput cu Spot, mister perfect, căţelul de pluş, cu o prezenţă cât se poate de reală şi tridimensională. Apoi, pentru că în lumea noastră concretă în care Spot este la fel de palpabil ca Felix, însă mult mai pasiv şi mai lipsit de iniţiativă tot decât Felix, băiatul nostru mic l-a creat pe acest Spotu-dinozaur, bănuiesc că un fel de fiu abstract al mai sus amintitului Spot, deci atât de viu şi plin de activitate cât încape în mintea de copil şi chiar mai mult decât atât, Spotu-dinozaur care, am aflat, este un dinozaur zburător, cu cioc lung, foarte lung şi două gheare letale pe aripile cu anvergura de cincizeci de metri. Fiul legitim, deşi neconform cu ştiinţele medicale actuale, al domnului perfect, vă puteţi imagina (sau nu), Spotu-dinozaur cunoaşte, învaţă, întreprinde, salvează, reconstruieşte, umblă, tinzând către perfecţiune, dar mai ales către exhaustivitate în cele mai variate domenii, în special în cele caracteristice supereroilor. Măcinat de o curiozitate de înţeles după atâtea poveşti fabuloase cu Spotu-dinozaur, Horica şi-a propus ca, ajutat de Felix, să îi deseneze portretul robot mai sus (re)numitului şi a făcut-o. Efectul? Surprinzător! Cine ar fi bănuit că un supererou, un personaj viteaz, curajos, neînfricat, are o înfăţişare atât de...hilară? Cine a mai întâlnit figură cel puţin atât de impresionantă cât un Superman, Hulk, Actionman sau alţi monştri sacri , cu o faţă atât de...nătângă? Priviţi-l, admiraţi-l şi nu vă lăsaţi păcăliţi de trăsăturile sale galeşe, Spotu-dinozaur a fost, este şi va fi un dur. Întotdeauna!

In culorile curcubeului. Dragon

PS asta a fost la ora de desen. La cea de dirigenţie doamna profesoară le-a cerut copiilor să scrie pe bileţele subiecte pe care aceştia ar dori să le dezbată împreună. Horica a scris: elicoptere de atac!!! Cred că va fi dezamăgit:).

Amintiri (continuare)

Sunt intr-o dispozitie de rememorare a primaverilor din alti ani. Revad pozele si gasesc bucuria de a-ti aminti...

Un desen (din zecile) oferit de Horia (4 ani) parintilor lui fara motiv concret inafara de iubire: parintii lui jucand tenis.