Dintr-un martie ce-a trecut e fotografia, ceea ce-mi doresc și de la martie ce vine, vine, în două zile vine. Nu e în România de pe planeta albastră la fel de frumos ca în Australia de pe planeta lui Spotu-dinozaur, numită și Planeta-Fruct, pentru că e plină numai de fructe ca izocado, triunghiene, stopozane sau stopirile, dar, când răsare soarele, e minunat.
Am găsit un pattern de nefericire pentru Kiti, se întâmplă odată cu venirea primăverii, l-am identificat de anul trecut, îl regăsesc acum, cam de o săptămână și îmi este de folos descoperirea, întrucât pot să îl asociez cu o ușoară deficiență vitaminică și să iau niște măsuri conforme. Nu-i neapărat cu manifestări extravagante, e doar o agitație mai accentuată de anumite nemulțumiri greu de exprimat, în reprize relativ scurte.
Primesc în fiecare an, tot la început de primăvară, cu emoții mixte, intense, vizita la policlinică pentru eliberarea certificatului lui Kiti. Se perpetuează în acest secol de maturitate a civilizației omenești cutuma de a te programa la medic într-o anumită zi, și nu într-o anumită zi, la o anumită oră. În plus, primești recomandarea amicală de a te grăbi în ziua respectivă, deoarece se intră în ordinea sosirii. Așadar, venită cu cel puțin o oră înainte de începerea programului, care și el are o marjă de jumătate de oră întârziere, găsești inevitabil perechi părinte-copil, bunic-copil ajunși înaintea ta, după aceleași temeri cu ale tale. Ești încercată de experiențele anilor anteriori și ai suficient de multă experiență analitică încât să aranjezi aproape cu perfecțiune sosirea lui Kiti la policlinică, la momentul invitației în cabinet, scutind-o astfel și scutindu-te și pe tine de neplăceri nenecesare. Ție nu îți este așteptarea tulburătoare, ești mereu cu două-trei cărți în buzunar, pe care și-așa nu le poți deschide, căci devii spectator și actor într-o piesă de teatru repulsivă, ce se desfășoară ad-hoc și ține într-o continuitate diurnă nefericită. Vezi oameni sărmani în cei mai mulți dintre eroi, dar sărăcia materială este mult eclipsată de o sărăcie spirituală, care le îmbracă chipurile cu multă și covârșitoare umilință în fața asistentelor și medicilor ce se perindă, exact, se perindă pe holul îngust și insalubru al instituției ce, paradoxal, se îngrijește de sănătatea ta. Le plângi păcatul supunerii oarbe acestor oameni, dar le plângi și păcatul grav al aroganței micilor dumnezei ai cabinetelor aproape înghițite complet de egrasie. Le disprețuiești din toată inima celor din urmă disprețul, pe care îl etalează nerușinat și îți înăbuși pornirile de a îi pune într-o oglindă, mulțumindu-te cu imaginea ce-ți apare spontan în minte, și anume cea a unui plici de muște în mână, cu care o arzi usturător peste fundul gras pe asistenta blondă, ce toacă neînțeles de mult plasticul podelei, împărțind într-o mărinimie închipuită ordine de ordonare.
Am trecut așadar de greul mare al evaluării anuale și mi-am eliberat gândul de o apăsare, se potrivește bine hopul ăsta la început de primăvară, ce soare arzător într-un sfârșit de iarnă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu