joi, 7 mai 2009

Povestea piticului care voia sa fie mare (2)

E clar, nu poţi să o întrebi pe Kiti cum îl cheamă pe fratele ei mai mic de faţă cu subiectul întrebării (adică complementul). De ce? Simplu, pentru că trebuie să-l identifice cumva Kiti şi atunci spui MIC. Nu, cuvântul ăsta nu-i place asociat cu persoana lui. Felix nu e mic, categoric, nu e mic!

Nici măcar în toiul infernalo-zgomotos al unei dispute frăţeşti tranzitorii, când limitele răbdării lui Horia sunt atinse prin erupţia vulcanica a scolarescului "ciocu' mic!", Felix ţine să replice dintr-o singură suflare "CIOCU' MAIEEE!!!".

Că aşa sunt fraţii mai întotdeauna, Horia, cum am spus şi aici , ţine să precizeze aspectul: el e mare, Felix e mic. Însă nu o face atât de explicit. Este suficient de subtil astfel încât să mulţumească ambele părţi conflictuale. "Eu sunt opusul lui mic, tu eşti opusul lui mare!". "Da, da, tu eţi oputul lui pinc, eu tunt oputul lui maie!, HA,HA", iar HA-urile lui Felix sunt mult mai mari şi mai pline de satisfacţie decât pot exprima nişte liniuţe pe pagina asta!

... (adică, probabil va urma şi episodul 3)

Niciun comentariu: