Sport extrem de la îndemână

Cobor în pădure, nu intru, nu urc, ci cobor privirea către verdele înmiit mai verde decât ieri, prefacerea este continuă, dar perceperea ei e discontinuă, verde, verde, verdele trebuie să prindă pe oricine, dacă cineva nu crede asta, atunci ar face bine să captureze el verdele, mă împresor cu pădure, nu mă plimb, nu mă rătăcesc, ci mă împresor în unicul parfum de pe lume care-mi vindecă stomacul încrezut, prospețimea e covârșitor mai verde decât orice altă culoare, jocul 'verde viu' al copilăriei are tot atâta noimă cât non-sens, același pahar pe jumătate plin, pe jumătate gol, până și retinele din ochi își grupează inteligent celulele gliale în mănunchiuri ca să lase verdele să ne pătrundă până-n fond, ăsta-i un argument pentru sceptici, de aceea fac bungee jumping din pădure, nu ies, nu urc, ci mă agăț destul de lax de parfumul ei, ca să revin desigur când mai pierd din prospețime.