Din vecini

Mai avem de urcat dealul  și ajungem acasă, din vârf coboară o mașină care transportă copii, iar ăsta, ca orice fapt inedit, ne face să ne întrebăm, ce caută pe aici, în mijlocul câmpului întins. Numărăm copiii de la cele trei case locuite răzlețe, pe unii îi cunoaștem, pe alții nu i-am văzut niciodată la față, doar am aflat de existența lor. De fapt nici nu sunt atât de mulți precum ar putea părea, doi de peste drum, însă familia lor pare să nu mai locuiască în casă, unul în casa din vale, dar aceasta, fiindcă este o fetiță pe care am cunoscut-o, stă doar temporar la tatăl ei și pare să nu iasă niciodată din casă, încă unul la casa de mai sus, însă acesta este un nou-născut, pe care, la fel, nu l-am văzut niciodată și, binenteles, trei în casa noastră, pe care îi văd, desigur, mai mereu. Este stranie așadar, din perspectiva asta, apariția mașinii care transportă copii pe strada noastră, iar interesul pe care ni-l stârnește, justificat. Îmi vin în minte imagini amestecate ale vecinilor din copilăria mea, nu simt nostalgie, dar contrastul vecinătății din trecut cu cea actuală este destul de accentuat încât să mă facă să mă gândesc la el. Scăparea din tumultul epuizant al orașului este astăzi visul multora, însă constat, aici, unde pot eu să observ, că, deși căutăm acele stări de grație date de cerul liber și lejer deasupra capului, tindem să ridicăm baricade în jurul nostru, să ne reconstruim, ademeniți doar de o iluzorie senzație de contopire cu natura, adăposturi stilate, dar neapărat sigure, singure și triste, adevărate temnițe ale sufletelor rătăcitoare prin lume. Nu că îmi lipsește acea familiaritate, adesea inoportună, a vecinătății unui loc, însă găsesc că această hiperizolare și solitudine intenționate din miezul acestor tărâmuri, prin excelență, deschise, vii, abundente în reciprocitatea de fenomene și trăiri, este doar un alt tip de captivitate, este adevărat, una ambalată cu o minuțioasă grijă pentru detaliile esteticii moderne în ceea ce se vrea să fie, anume o copie cât mai fidelă a senzației de libertate. Din păcate, reproducerile acestea, în care suntem dispuși să ne facem că vibrăm armonios pe lume, suferă iremediabil de artificialitate și de lipsă de autenticitate, de aceea nu pare surpinzatoare mica mare lipsă de iubire pentru curățenia și sănătatea locului, a locului din imediata vecinătate a propriilor noastre cetăți de autosuficiență și măști.