Jazzy

Noaptea trece ruptă în bucățele albe, mici, de grijă și de mesajele pe telefon, mesaje ahtiate să se anunțe, de parcă nu ar exista ceva mai important pe lume în afară de ele, mesajele ce vin. În ciuda faptului că poartă o cămașă cumpărată de la raionul de bărbați sau poate că tocmai din acest motiv, băiatul cu puf auriu în creștet, condus încă dinaintea lăsării nopții la un club pentru petrecerea balului bobocilor, este atent la nevoile părinților lui de a îl ști bine și răspunde prompt la mesajele mele, de care am grijă să nu abuzez, unul după vreo două ore, apoi încă unul peste alte două ore și iarăși unul ca să aflu că a ajuns cu bine acasă la verișoara lui, cu care este coleg de liceu. Leg între ele bucățelele de noapte albă prin somn ușor, fără vise și fără mișcare, dar lui Felix nu îi vine lin lipsa fratelui său, de aceea somnul său devine un monstru care îl sperie nemilos și îl aduce în dormitorul nostru plângând. De acum încolo somnul meu se tulbură și el, cu vise nebune și cu mișcare, însă am totuși multmirea că la ora asta târzie din noapte, Horica este în siguranță, Felix doarme zâmbind și ținându-mi o șuviță de păr intre degete, iar Kiti este adâncită sforăitor într-un somn profund, neobișnuit. Bună dimineața!