Clipe de rătăcire sau cum trecem de orele critice de după plecarea Steluței

Am un oarecare antrenament de supraviețuire în spații compuse în sisteme excentrice de organizare a obiectelor sale datorită lui Kiti, această decoratoare inventivă și spontană a încăperilor casei noastre și a caselor altora. Folosesc intenționat prepoziția datorită, întrucât antrenamentul pe care îl fac, voit sau obligat, îmi dă șansa unei viețuiri în atari condiții într-o relativă stare de fericire izvorâtă din împăcare. Și totuși. Totuși-ul, în cazul ăsta, este al meu, el vine ca un amendament la (exageratdemult)lăudata bunădispoziție de mai sus, anume totuși-ul vrea să spună despre un alt fel de stare posibilă și, ah, atât de probabilă dintr-ale mele, starea de sminteală temporară. Marea și invidiata mea fericire a haosului se rupe negreșit bilunar, în seara imediat următoare plecării din casa noastră a doamnei ce ne ajută cu curățenia și în ziua care urmează acestei seri. Copiii și tatăl lor, posibil ca și Broschi să fi sesizat ceva, trăiesc bilunar, anume chiar în aceste ore ce succed curățenia generală a casei, un minicosmar, dat de grija exagerată de a nu scăpa cumva vreo scamă pe jos, pe sus sau pe unde-o fi ea capabilă să aterizeze, dat de temerea că vor stârni nebunia de care sunt capabilă. Recunosc că în clipele de groază, în care strig disperată, 'abia a plecat tanti Steluța!!!', mă pot exprima destul de inestetic, ceea ce mă urmărește preț de minim un vis cu tente de coșmar, la fel cum mi s-a întâmplat nefericit și azinoapte, când niște cunoscuți, pe care i-am întâlnit întâmplător ieri, insistau să construiască ceva, cu tot alaiul de mizerie și deranj, pentru care traversau obsesiv camera noastră de zi, nemiloși și insensibili la strigătul meu deznădăjduit: 'abia a plecat tanti Steluța și am dat o groază de bani!!!!!'