Aud că soarele nu se mai vede pe cer de mai mult de trei săptămâni, iar știrea mă surprinde. Eu îl văd din timp în timp sau îl întrevăd, ceea ce mi-e de ajuns deocamdată. Viziunea îmi este influențată de apetitul inedit al solarului Felix pentru stele și extratereștri, n-am îndoială. Nu știu dacă Steluța (sau Stea, cum îi spune Felix) ar fi uimită de vestea de mai sus, însă băiatul o luminează (și pe ea) cu avertismentul că, odată cu venirea lui Moș Crăciun, va fi în pericol, din cauza navetei Star Wars, din scrisoare. Are totuși o șansă să scape, dacă atunci când intră în camera lui să-i pună lucrurile în ordine, nu se va atinge de bestia cu două capete.
Kiti este imprevizibilă și previzibilă. Previzibilitatea acțiunilor ei este uneori izvor de veselie (ca imprevizibilitatea, de altfel). Iat-o de dimineață gata să-mi răspundă la rugămintea de a-mi scoate papucii de sub pat, parcă o văd socotind în minte, ca un calculator cu programe simple, de câțiva pași, aprind lumina (să văd), mă aplec, ridic salteaua, scot papucii, îi pun la picioarele mamei, stop. Ceea ce și face, numai că lumina este deja aprinsă, așa că fata apasă de două ori pe întrerupător, stinge, apoi aprinde lumina. Declar pasul acesta ca punct critic de creativitate al întregii secvențe și trag nădejde că improvizația pe care o face, chiar dacă nu îi simplifică rezolvarea problemei, i-o face posibilă, ceea ce nu e puțin. Ca o analogie, îmi amintesc de o problemă de geometrie din clasa a șaptea, căreia i-am inventat o demonstrație lungă, dar validă și unică, pe care profesoara a apreciat-o cu un zece în catalog. Când improvizezi, ești spontan și fără prejudecăți. De obicei improvizăm când suntem într-un impas situațional sau emoțional, atunci inventăm sau creăm. Râdem, desigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu