Cu muzică, rochițe și cu toți copiii (astea depind de vrerea noastră), totodată cu exact atâtea ore dormite în noapte câte să-ți dea libertate la voioșie (asta nu ține de voința noastră), cu tortul lui Cătă amânat pentru sfârșitul de săptămână (capriciu imposibil de refuzat), cu gânduri entuziaste la vacanță și ritmuri familiale de tandrețe (ah, dulcegării), așadar cu spirit vesel în sfânta duminică -spre Crăciun.
Notă iluzorie despre marea descoperire nedescoperită a părintelui copilului cu autism: intransigenta și fascinanta smerenie a rațiunii în fața trăirii ne transformă în eterni exploratori ai sensibilității umane, suntem artiști autodidacți în stare de latență și arhitecți insuficienți ai unor temnițe necesare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu