Autobuzul este aproape gol, un singur bărbat în spate, care stă încruntat pe un scaun din dreptul ușilor din mijloc și șoferul, binenteles, a cărui prezență doar o intuim. Este seară târzie, iar asta îl face pe Felix să se întrebe cu voce tare ce se întâmplă cu șoferul după ce îl lasă și pe ultimul pasager într-o stație, de fapt ar vrea să știe cine îi duce pe șoferi la casele lor? Asta îmi amintește de toate nedumeririle mele de copil curios și inocent, răspunse de-a lungul timpului, dar mai ales de cele neraspunse, fiindcă acestea mi-au lăsat libertatea să le imaginez singură, chiar așa nerealiste, poate strâmbe cum au fost ele. Fără ca eu însămi să știu ce fac bieții șoferi după ce ajung cu autobuzele la garaje, am ascultat interesată răspunsul lui Felix, care crede că există niște vehicule electrice, un fel de roboți, ce au grijă ca șoferii să doarmă noaptea la casele lor.
***
O trimit pe Kiti în bucătărie după un șervețel cu care să îi șterg nasul. Îi ascult pașii și gestul cu care rupe un șervețel din sulul gros, devenit indispensabil, apoi aud capacul coșului de gunoi ce se trântește cu zgomot, semn că a aruncat șervețelul în gunoi. Revine, iar eu îi cer din nou să îmi aducă un șervețel, deși observ că și-a șters singură nasul, probabil cu șervețelul rupt înainte. Firesc ar fi să nu mă repet, dar curiozitatea de a afla cum îmi răspunde Kiti este gata stârnită, vreau să observ unde se produce ruptura în răspunsul complex pe care îl aștept de la ea. Kiti face exact același lucru încă de trei ori la rând, ceea ce îmi arată că, deși știu sigur că ea înțelege ce înseamnă instrucția 'dă-mi', totodată că ea înțelege și răspunde corect dacă îi cer să îndeplinească două cerințe legate între ele, de exemplu 'scoate...și dă-mi...', totuși îi este extrem de dificil să schimbe o activitate ce ține de folosirea unui anumit obiect, activitate care a căpătat în timp o rutină știută. În cazul ăsta, întreaga istorie a experiențelor ei privind întrebuințările șervețelului cu rutina ce implică folosirea lui, șters gură sau nas și aruncat la gunoi, este prea tare ca să îi permită să o schimbe sau să o îmbogățească. Iată ce piedică colosală întâmpină ea în învățarea convențiilor sociale și cât de importantă este implicarea ei și a tuturor copiilor cu autism în medii cât mai diverse, cu stimuli mulți și variați. În același timp însă nu pot fi pe deplin împăcată cu gândul că adaptarea forțată pe care i-o cerem și i-o facilităm ar putea să îi rupă în ea echilibrul natural pe care cu toții îl căutăm.
***
Pe măsură ce creștem, ne scade artificial abilitatea de a formula întrebări, pentru că suntem puși în fața așa-ziselor adevăruri absolute ale vieții. Din fericire, tot în timp ce creștem și mai mari, simțim tot mai intens impulsul curiozității de a cunoaște, așa că reinvatam să formulăm întrebări, ca să găsim răspunsuri. A îi stimula pe copii să întrebe este cheia unei educații sănătoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu