Pot să-ți spun Mutti, mă întreabă băiatu', ăla, adolescentul, cu zâmbet șmecheresc în colțul gurii, în timp ce ne bucuram de încă o serie de seturi de tenis de masă, acum, în alt sfârșit de săptămână cald, frumos, strălucitor, chiar prea strălucitor, atât de strălucitor încât ne-a obligat să îi mutăm mesei de tenis axul longitudinal cu vreo 30 de grade, ca să nu ne orbească soarele cu strălucirea lui tot mai tangențială cu Pământul. Da, spune-mi cum vrei tu, îi răspund, Mutti sună suficient de stupid încât să ne înveselească suplimentar, 5-3 la Mutti. Kiti zâmbește delicat, nu cred că gluma noastră o amuză, Felix, și el, zâmbește, dar zâmbetul lui nu ține în timp, Mutti ești tu, Horica, iar mami nu e Mutti și este mai frumoasă decât tine. Adică să nu râzi tu de mama mea drăguță, fiindcă ea nu e Mutti, tu ești un mut! Stai liniștit, Felix, e 10-6 la Mutti, încerc să-l liniștesc, însă nu îi place să mă identific cu persoana ce răspunde la apelativul Mutti, de aceea pune botic pe chip, iar eu, de drag, renunț la Mutti. Horica nu renunță, mă ajunge din urmă, set-set, apoi câștigă, de unde trag concluzia că puteam să mai rămân Mutti puțin.
Vin duminicile domestice de toamnă, sunt în oraș deja, e vreme pentru tihnă neprețuită, duminicile zbuciumate ale verii se pregătesc în altă emisferă planetară. Mai mult acasă, liniște și multe teme, dar și joacă, muzică și plimbări pe marginea lacului de-acum, pentru o vreme, duminica.
Un comentariu:
de multe ori, citind postarile tale, imi vine in minte o vorba, ceva ce seamana cu "...nu sa adaugi ani vietii, ci sa adaugi viata anilor". Nu-mi amintesc exact formularea, dar asta e ideea care-mi vine minte cand citesc ce scrii.
Trimiteți un comentariu