Nimic nu se întâmplă până se întâmplă ceva

Deși greșește ușor în două locuri, Felix își cântă dezinvolt piesele minirecitalului de pian, iar eu îi cunosc liniștea și siguranța cu care o face. "Nimic nu cunoaște delicatețe mai mare decât mama și câinii". Sare iarăși ca un căprior la final și scoate limba ca un câine între două piese, atunci când își privește emoționat publicul, iar eu îi cunosc și sfiiciunea. "Voi interpreta tema principală din coloana sonata..." Este timid și sigur pe ce știe, însă se ține împotriva sfielii de privirea mea plină de drag, pe care doar o cinstește cu câte un surâs fugar în timpul interpretării. "Ești foarte frumos când îmi spui povești!" Primește la finele recitalului în dar o înghețată și-un pupic. "Pentru Lego, strâng bani." Se simte mărinimos, mă întreabă mai târziu dacă știu care este balerina lui preferată. Încerc fără succes diverse fetițe din trupa de balet a școlii sale, deja plecată la un concurs internațional, dar nu reușesc să ghicesc. Este încântat, dar mimează dezamăgirea, "chiar nu știai că Kiti e balerina mea preferată?" Da, Kiti este bineînțeles și balerină, dacă el așa vrea, cum este orice-și poate imagina, în definitiv cine spune că n-ar putea fi? Da, da, știu că îți dă mâna să spui asta, și ție, știu, însă, scuză-mă, nu știi nimic. Felix se simte împlinit și obosit după o zi atât de plină, dar nu poate adormi. "Am lăsat cartea deoparte, am stins lumina, dar ochii nu mi se închideau. Atunci am mai citit un pic și mi-am găsit o poziție în care să adorm, dar tot n-am adormit. Până am adormit."