Dosarul tău pornește a se împlini și a împlini un nou an calendaristic. În timpul petrecut în sala de așteptare iarna redevine geroasă. Prânzul ne așteaptă rece în mașină. Îl împărțim amândouă, foamea și războiul din suflet îl fac delicios. Un castravete murat și o chiftea ție, un castravete murat și o chiftea mie. Pace. Pacea este o stare de bună înțelegere cu mine și cu tine, în care lăcomia este infinitezimală. Zâmbim. De fapt, tu zâmbeai dinainte și te plimbai pe străzi cu Andreea, de parcă nu urma să te încorporeze. Ei nu uită niciodată să te apeleze, deși chiftelele sunt mai mult pentru mine. Dar dosarul pornește a se împlini, iar când pornește, parcă vine primăvara. Întâmplător chiar urmează să vină.
-Cine este ultima persoană la domnul doctor?
-Eu.
-Dar cu cine ați venit?
-Cu fiica mea, dar are autism și nu-i plac spațiile înguste și aglomerate, se plimbă prin fața policlinicii. O sun când i se apropie rândul.
-Dar cum o sunați, dacă nu aude?
-Aaa, nu, autismul nu este despre lipsa auzului, ci mai degrabă despre inutilitatea unui telefon mobil.
-Și atunci cum o sunați?
-Bună întrebare! O sun pe prietena mea, care o însoțește la plimbare.
-Aha, păi de ce nu spuneți așa?
2 comentarii:
oroare se cheama cind stiu ca trebuie sa merg la "institutiile statului" sa rezolv ceva...la cei 3 copii cind a trebuit sa depun dosarele de indemnizatie sau cum s-or numi, am plins pe strada de fiecare data! de nervi! (doina)
da, Doina, cam asa. eu acum, dupa ce repet aceiasi pasi cu dosarul lui Kiti, m-am obisnuit, dar tot plang, de problemele celor pe care-i intalnesc. Sa ne tina nervii, zic!
Trimiteți un comentariu