Stare

Bineînțeles că limpezimea și tulbureala lacului nu au de-a face direct cu mine, dar felul în care lacul îmi transmite stările sale ține covârșitor de mine. Privind în urmă, îmi observ frica și neîncrederea cu care aștept întâlnirile anuale ale lui Kiti și, în ciuda serenității dovedite de ceva vreme de fată în tot acest proces, mi-e greu să mă eliberez de ele. Lacul mă oprește în loc, să-l fotografiez, astăzi e dezvelit de ceață și mult mai transparent. Lacul nu e nici cald, nici rece, mi se arată însă curat și limpede. Ca maturitatea. Ca vorba volubilă. "Hai, mamă, că întârziem", apoi pornesc iarăși la drum.