Mă fascinează numerele și segmentele, număr și măsor de zor. Când îmi dă cu rest, redecorez situația la o scară convenabilă simțului meu estetic, așa încât să găsesc echilibrul. Echilibrul mi-l țin cu multă mișcare; dintre toate traiectoriile posibile, recomand spirala. O prietenă își arată uimirea, ție, numerele și segmentele? Mai și râde. Ființa mea dă cu rest, cu greu mă suprapune peste mine. Aici nu știu cum să potrivesc, recomand atenție la numere și segmente, dar nu bag mâna-n foc că ajută. Observ că fac într-un singur paragraf (segmentul) două recomandări (numărul). Nu-mi stă-n fire. Iată un exemplu de socoteală cu rest.
Activez cartela magnetică în ultima secundă, ultima secundă. Sunt tentată să mă neg pe mine însămi când spun că am învins traficul, de fapt sunt cât se poate de autentică, ajungem la timp, la timp, datorită abilității de a împărți segmente. Felix este gata de a sări în bazinul de înot, echiparea cu șort, șlapi și ochelari de înot ține de spații temporale duse. I se oferă trambulina pentru a plonja direct în bazinul exterior. Calculăm împreună, băiatul-până la o mie, eu-mai departe, dacă este cazul. Ne dă amândurora risc de accidentare. Ne invoim să nu ne invoim. (Această exprimare face parte din socotelile care dau cu rest. Notez că acesta este unul dintre resturile pe care nu numai că le accept, dar le iubesc. Se numesc resturi-cometă.) Bazinul se află în renovare, de aceea o așteptăm pe Kiti la metrou, ca să ne retragem acasă.
Mă perfecționez într-un nou limbaj. Limbajul strânsorii de mână. Este inventat de Kiti și interpretat de mine. Spune-mi cum mă strângi de mână, ca să-ți spun ce vrei. Acum mă ia de mână într-o strânsoare fermă, de intensitate medie, cu atingere excentrică de degete, ușor asimetrică în postura corpului. Hmmm. Luăm curba către nordest, în sens contrar acelor de ceasornic. Acest amănunt nu este zadarnic. Joaca cu pașii numărați. Dacă ar fi să identific genele pe care le împărțim noi două, atracția pentru numere și segmente, posibil una dintre nenumăratele expresii genice, ar fi o certitudine. Nu găsesc însă o provocare iminentă în asta.
Simt dorința să-mi justific următorul paragraf. Una dintre convingerile mele cu iz de fanatism este că îmi evaluez copiii cu subiectivitate. Ha! Nimic neconvingător în asta. De fapt, voiam să spun exact contrariul. Îmi privesc copiii cu același ochi critic cu care privesc orice altă entitate. Acesta mi se pare un enunț de bun simț, evident, de bunul meu simț. Ha! (iarăși) Gata. Nu-mi pot stăpâni fericirea de a-l observa, aparent neutru, pe Felix în căutările sale dificile, absolut pornite de la sine. Se găsește în camera de muzică, descifrează în fața pianului cu încăpățânare o bucată pentru mâna stângă din partitura Fur Elise, de Beethoven. Opt note muzicale în cheia fa. Atât. Cum vine treaba, copilul buchiseste concentrat, cu străduință, greșește, corectează, greșește, apoi reușește. Leagă cele opt note de alte câteva note muzicale, pe care le execută cu mâna dreaptă. Ziceam, fericire. Desigur, ascult muzică cu ochii (ochiul) închis! Aceasta nu este o notă superfluă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu