Cu bun simț

Îmi displace rigorismul demonstrat adesea în felul în care ne sprijinim copiii să crească. În numele unor principii, de altfel sănătoase, devenim exagerat de severi, intoleranți chiar, iar astfel transmitem copiilor involuntar mesaje contradictorii. Citim mult, ne educăm, suntem părinți cu minți deschise, cerem sfaturi de la alți părinți, mai înțelepți decât suntem noi, suntem astăzi mai fericiți decât oricând pentru ușurința cu care se mișcă informația între noi. Cu toate astea rămânem datori bunului nostru simț, chiar dacă mai trăim și vremuri de neîncredere, îi datorăm acestuia multe dintre descoperirile noastre esențiale, a multor sensuri ale vieții, ceea ce cere necesar momente suplimentare de reflecție. Natura mea analitică mă determină să examinez, cu toate instrumentele pe care le dețin, obiectele, fenomenele, problemele cu care mă întâlnesc, însă această analiză nu ar fi posibilă sau nu ar fi satisfăcătoare dacă intuiția, adică capacitatea perceptivă instinctivă, adică bunul meu simț nu m-ar îndrepta, aparent irațional, către soluție.  Rigiditatea în raționare, ignorarea dintr-o lipsă de experiență sau din supraaprecierea unor tipare în gândire (prea des cerută și recompensată în școală și acasă) a propriilor noastre mecanisme de înțelegere intuitivă îi schimbă intervenției noastre educative consistența, conferindu-i ori o laxitate relativă, tradusă prin dobândirea unor repere aleatorii, ori o densitate prea mare, absolută, însemnând un grad mare de inflexibilitate, ambele nefericite. Pledez pentru cumpătare și bun simț în educație, precum și pe relaxare și bun simț.