Kiti ține buzele lipite între ele, semn bun. Când ține gurița întredeschisă, nu înseamnă că nu-i este bine. În cazul de față, zicala 'ziua bună se cunoaște de dimineata' are noimă. Când fetița unește ușor buzele între ele, dispoziția ei este potrivită pentru aproape orice activitate, inclusiv de a constitui un eșantion de măsurători faciale antropologice. Nu este cazul. Mă ghidez după poziția guriței și hotărăsc, ieșim astăzi la mall pentru cadoul și cablul pe care le avem de cumpărat. Sfârșitul de săptămână nu reprezintă momentul ideal de a trece prin mall, de fapt este cea mai periculoasă, mai nepotrivită și mai nocivă dintre toate împrejurările la care m-aș putea gândi pentru o atare vizită, însă acționez cu încredere, Kiti nu contenește să țină buzițele lipite una de cealaltă. Cu toată înfumurarea cu care plec la drum, schițez încă înainte de a ajunge în parcarea mallului un mic, dar punctual plan, pe care îl agreez cu Horica și Felix. Pe scurt, Horica îi va înmâna pantofii surorii sale imediat ce pătrundem cu mașina în subteran, ca să se încalțe, odată ce vom coborî din mașină îl va lua pe Felix de mână și, împreună cu el, vor păși alert cu cinci pași înaintea mea și a lui Kiti, cu toții vom lua liftul până la etajul doi, unde Kiti va fi antrenată de către mine și Felix în jocuri distractive și ingenioase de evitare a plictiselii, până ce Horica va alege competent cablul ideal scopului propus, urmând să ne păstrăm în continuare încrederea pentru clipele suspendate în care eu voi achita produsul. Planul, deși concis, precum un program informatic complex, continuă cu una dintre cele două variante posibile, prima, Kiti își va pierde răbdarea și va izbucni, îi va duce pe cei trei copii, conduși de Horica, în parcarea subterană, la mașină, până când eu voi alege cadoul, a doua, Kiti își va menține buzele unite laolaltă, ne va ține împreună, nedespărțiți, până vom decide de comun acord darul preferat. Programul, adică planul, se încheie aici, stop.
Zis și făcut. Suntem fericit în schema de calcul elaborată cu precizie de matematician, nu avem cum să dăm greș. Nici nu dăm. Ajut puțin cu nădejde la conturarea clipelor de suspendare a atenției către Kiti, prin rugămintea pe care i-o adresez fetei de la casa de marcat de a se grăbi din motive întemeiate, adică dumneaei, și arăt către Kiti. Kiti zâmbește delicat, cu buzele ușor atingându-se între ele, ceea ce nesocotește calculele mele, așadar completez, are autism, ceea ce o împiedică adesea să își țină firea când așteaptă ceva. Fata devine vigilentă, n-o scapă pe Kiti din ochi, dar în același timp grăbește desăvârșirea plății. Mulțumesc, apoi o luăm din loc. Cu bucurie, nu suntem nevoiți să alegem cadoul în pripă, fiindcă Kiti nu arată vreun semn că ar deschide gurița. De fapt o mai deschide când și când, dar nu pentru a o menține întredeschisă, așa cum obișnuiește, ci pentru a ne 'spune' câte ceva. Când Kiti vorbește, capetele se întorc către grupul nostru. Suntem relaxați cu celebritatea, doar eu am fost odată model (e adevărat, mai puțin celebru), iar Horica are o iscusință nativă de a fi în centrul atenției. Cât despre Felix, universul său are un centru uriaș, așadar restul este fără însemnătate. Glasul baritonal al fetiței ar umple de invidie un tenor sau chiar mai mulți, însă nouă nu ne pasă de registrul vocii ei, ci acesta ne stârnește râsete complice, mai ales datorită acelor capete întoarse din curiozitate sau, poate, din perplexitate. Suntem în felul ăsta și noi înșine susceptibili de a avea un comportament necuviincios, însă încercăm, chiar încercăm, să nu îl manifestăm explicit. Dacă reușim, nu vom ști astăzi, poate altă dată, nu de alta, dar suntem în prag de stop. Cum care stop? Stop, cel de la finele programului nostru de astăzi din mall. Pe care ni l-am făcut curajoși și încrezători numai pentru că Kiti ține fără întrerupere încă de dimineață buzele ușor lipite între ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu