Versatilitate

O recunosc în tot ce e viu sau e lucrat cu suflet, mai mult sau mai puțin.

O văd sub forma culorilor nestatornice din pictura în acuarelă de pe foaia udă de hârtie.

În trandafirul meu din specia Rosa cameleonica, pe care l-am lăsat aseară frumos și discret îmbrăcat în petale portocalii, catifelate cu puf de piersică, și pe care îl găsesc de dimineață într-o ținută extravagantă, petalele îi sunt rozul cel mai roz și îi sunt tivite perfect cu linie roșie către soare. Trandafirul meu este argument pentru faptul că culoarea e doar percepție, dar ce percepție!

În orarul școlar al lui Horica, a treia (sau poate a patra?) oară modificat deja, și care îmi duce schimbarea către conexele programului său, treziri, așteptări, grăbiri, învățări.

În culoarea impresiilor de peste zi, uneori chiar de peste noapte, mai ales când visele sunt tumultuoase. Căci ea, culoarea, este când azurie ca diminețile septembriului nostru, când violetă ca îndârjirea nesănătoasă a vreunui șofer neîmpăcat, când roșie ca emoția din timbrul unui saxofon, când verde ca liniștea regăsirii zilnice sau roz ca bucuria copilului căruia îi accepți o scurtă vizită acasă la o prietenă.

Versatilitățile noastre dau șansă compatibilității. Ele ne sunt vitale și ne armonizează în permanență cu lumea. Avem un cameleon în noi.