(Extra)ordinar

Prim antrenament pentru Horica în altă dispunere de spațiu, oameni, obiceiuri, intenții și emoții. Înainte să le pătrund, sunt fascinată de grădina bucolică ce le găzduiește. Îmi las cafeaua și geanta pe o bancă, mă îndrept către o mică pajiște, pe care niște găini pestrițe ciugulesc iarba verde și umedă de după noapte. Peste aleea pe care mă furișez ca să nu sperii păsările, alt grup de orătănii își vede de treabă, niște curci gri, cu mărgele roșii, atrăgătoare. Vreau să le fotografiez, mă entuziasmez ca un turist pe o insulă pustie. Nu apuc, fiindcă un câine, răsărit de niciunde, mă latră amenințător. Mă retrag. Noul antrenament este de bun augur. O trecere fericită de la dezordine la ordine. Fericirea din propoziția anterioară mă pune pe gânduri. Nu cred că este simptom de îmbătrânire, în ciuda faptului că îmbătrânesc si că un mediu dezordonat augmentează creativitatea, întrucât lasă spațiu pentru creșterea propriei rigori. Ci consider că este disconfortul haosului; dezordinea respectivă a depășit putința spațiului de a o ține. Data acestei treceri este memorabilă, iar cum vorbesc despre tenis, merită să-mi trec și încântarea trăită pentru victoria cinstită a Simonei Halep împotriva Serenei Williams. Azi.