Trepte intuitive

Stăteam sub umbra groasă a unui copac bătrân, cu trunchi colțuros, și mă întrebam dacă aș putea să mă cațăr până la coroana lui încâlcită, în cazul în care un urs brun ar apărea din pădurice. Nu știu ce mi-a stimulat gândurile aventuroase înăuntrul părculețului neofensiv, poate că nodurile lemnoase, neregulat împărțite pe toată desfășurarea trunchiului, ca niște trepte blânde de învățare a curajului sau poate că bucuria lui Felix alergând pe bicicletă și intrând tot mai fin către miezul echilibrului fizic. N-a apărut niciun urs, de altfel nici nu mă așteptam să apară neapărat din vreun tufiș concret, iar Felix mi-a intuit gândurile salbaticute, pentru că și-a lăsat bicicleta pe jos și a luat-o lin în sus, pe alt copac cu trunchi noduros și înclinat ca într-o reverență și o îmbiere, îmbrățișând cu mâini și cu picioare cărarea lemnoasă și zdrențuită, în urma unui porumbel bicolor, roșcat cu coadă albă, în evantai. Desigur că nu l-a ajuns din urmă, copilul pe înaripat, dar un pufulete de ciuf auriu pe ceafa băiatului s-a înfoiat subit, acolo sus, pe trunchiul înclinat, apoi a coborât c-o săritură îndrăzneață.