luni, 29 iunie 2015

Depășiri


Cerul dimineții este umbrit de nori blânzi și inutili, astfel bucuria lui Felix, încălecat pe bicicletă, strălucește mai tare, stau alături de alți doi părinți, suntem toți părinți de liceeni, realizați ce înseamnă asta?, Felix își frânează prelung, cu zgomot bicicleta în fața băncii de deasupra căreia se ridică temeri părintești (cele care nu se înfundă grele în pământ, sub bancă), suntem depășiți, este de părere un tată, Felix este nespus de fericit de redescoperirea pedalatului în viteză, desigur că suntem depășiți, iar gustul aromat al cafelei mele fierbinți leagă optimist senzațiile între ele, măcar ne deplasăm în același sens cu copiii noștri, zic, deși impresia rămânerii în urmă nu mă necăjește deloc, ba mă încântă, mai ales când mă găsesc cerându-le copiilor ajutor, pot să fugăresc bibilica?, acum îmi cere băiatul mie ajutor, să-i dau un sens, vedeți, exact ce voiam să vă mai spun, că depășirea nu este nici deplină, nici întristătoare, sau n-ar trebui să fie, sau de e, și deplină, și întristătoare, odată și-odată nu va mai conta; mama are dreptate, aruncă Felix tot într-o fugă veselă, stârnind o adiere de vânt sălbăticuț în depășire și niște zâmbete pe bancă ce merită un ceea ce trebuia demonstrat înainte de la revedere, pe curând!








Niciun comentariu: