În lanț

Pe vremea când Kiti nu știa să îmbrățișeze, eu nu aveam blog sau aveam, însă nu notam că nu îmbrățișează. Între timp fata a aflat cum se îmbrățișează și, mai ales, a descoperit de ce se îmbrățișează. Așadar se înțelege că nu știu dacă momentul zero al îmbrățișării îl precede sau succede pe cel al nașterii blogului, dar asta n-are nicio importanță. Ar fi putut avea, dacă cele două entități, îmbrățișarea și blogul, s-ar fi aflat în relație biunivocă. Desigur, nu este cazul, în ciuda faptului că blogului îi stă în fire să îmbrățișeze. Nu îmi propun să notez fiecare îmbrățișare a fetei în parte, deși unii dintre cunoscuții mei ar putea să creadă asta, dar aș vrea să nu uit când o face așa:

Scot din mașina de spălat haina lui Horia, abia apoi îi golesc buzunarele. Un gogoloi umed, scârbos de hârtie ascunde desăvârșit identitatea fostului obiect pe care l-a reprezentat anterior spălării. Îl întorc în mâini curioasă și descopăr într-o îndoitură fragilă a materialului o frântură de tipăritură ce mă lămurește: 'pierderea sau deteriorarea carnetului de note'. Aha. În prima papetărie/librărie în care întreb de carnet de note sunt condusă de un băiat către raftul cu carnete de notițe și refuzată politicos, 'imi pare rău, avem decât vocabulare', politețe care mă oprește să îi răspund că o fi având el vocabulare, dar sunt incomplete; în a doua papetărie/librărie sunt nevoită, după ce mi se oferă acele agende de buzunar, să îi povestesc fetei că 'stiti, când mergeam și noi la școală, profesorii ne dădeau note, pe care le treceau in...', apoi să primesc a doua oară păreri politicoase de rău pentru lipsa obiectului căutat. După aceea îl revăd pe Horica, acesta, la rândul lui, mimează hâtru părerea de rău din același motiv, a treia oară la rând. Constat astfel că se întâmplă o mare, neașteptată și defensivă părere de rău în jurul unei neînsemnate lipse, ce, nu știu de ce, mă lasă temporar într-o veselă resemnare.