De vis

Aștept de la bujorii plantați anul trecut să se prefacă în tufe stufoase, încărcate cu flori parfumate și nemaipomenit de frumoase, aștept oarecum cu reținută nerăbdare și temere, fiindcă încep să înțeleg că în miezul unui câmp bătut de vânturi, o grădină ca-n visul pe care-l am nu poate fi pusă cu mâna, ci trebuie să fie dospită în timp și soare, apoi neapărat închegată cu atingere delicată și muncă trainică. Mi-e drag să ies între flori în diminețile însorite de primăvară, iar când am timp s-o fac, tot dragul cu care mă umplu îmi ține gândurile neplăcute departe. Așa, să am putere să-i mângâi fricile de extratereștri lui Felix, ce coboară la mine, plângând în noapte, apoi, și mai târziu, să-l car, vitează ca o ridicătoare de greutăți, pe brațe înapoi în pat, în dormitorul lui de la etaj.