miercuri, 12 noiembrie 2014

Căprioara

Îl aud tot mai des cum și-o imaginează pe sora mai mică făcând activități firești pentru vârsta ei, o vede cu un smartphone în mână, scriind cu prietena ei, o desenează din vorbe ușor arogantă cu băieții și frații ei, apoi este convins că ar fi o jucătoare iscusită de tenis, fiindcă îi admiră constituția închegată, atletică, chiar abilă la matematică, pentru că îi cunoaște perseverența și ordinea după care tânjește și nu în ultimul rând aproape că îi identifică deschiderea față de muzică cu putința de a cânta la pian și cu vocea ei baritonală. Este firească această creionare imaginară și verbală pe care Horica i-o face fetei, cu toții trecem prin clipe de melancolie, iubirea pentru Kiti ne mângâie uneori visurile cu imagini idilice, retușate ale realității mai puțin caracterizate de simetrie. Totodată, aceste gânduri eliberatoare au darul de a-l 'linisti', așa cum se întâmplă întotdeauna când vorbești despre durerile tale, și de a-i întări încrederea că iubirea pentru surioara lui afectată de autism nu ține de fapt de închipuire, ci este foarte concretă, simplă, fiindcă nu rar se întâmplă să iasă din melancolie cu o autentică mărturisire a dragostei frățești, 'Doamne, ce ochi blânzi și moi de căprioară i-ai dat!'

Niciun comentariu: