Înfloresc hibiscusii în ritm zglobiu după zile întregi de suferința adaptării la mediul cald, constant al interiorului, îi sunt recunoscătoare copilei pentru îngăduința cu care lasă iarăși florile să crească și să ne crească încântarea, îmi iubesc florile cum își iubește Felix cățeii și Horia principiile, dar nu-mi fac scop din echidistanța iubirilor mele față de mine, mă dau în parte zdravănă întâi celei mai zbuciumate dintre ele, până ieri, hibiscusii, cu răbdare și încredere, însă azi ei înfloresc în ritm zglobiu, iar grădina se înfășoară hrănitor și cald în frunze multicolore, matură, demnă, pe alocuri resemnată, vin și la tine, îți promit că vin, văd gândul protector ieșind cinstit la suprafață.
Este vremea scrisorii către Moș Crăciun, cea scrisă de Felix cere niște coduri lămuritoare, băiatul le ia în serios, le adaugă rând pe rând pe rând pe rând, sunt prea multe, Lego toate, constat și-i spun, dar copilul pornește într-un plâns sfâșietor, el fuge și se rotunjește în fotoliul vertebrat din lemn, of, ispititoare și pasionante mai sunt, le vede la tot pasul, le aude la toată suflarea, le dorește cu tot gândul, îl las să-și ducă la bun sfârșit scrisoarea, nu am putere să îi strecor încă neîncredere, găsește Moș Crăciun o cale blândă să îl mângâie la timpul potrivit, deocamdată este vremea scrisorii, iar în vremea scrisorii pasiunile se dezlănțuie, nu lasă loc de alte trăiri dramatice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu