Un ciorap la baiatu', va rog frumos!

Ciorapi de unica folosinta. Aici suntem. Un calcul scurt imi spune: ne te impacienta, fiecare cu unicitatea lui! Kiti este domnisoara care nu iese cu colegii la cafea, ci vaneaza dresuri ieftine si frumoase. Insa ciorapii doioctombrie au sansa sa strice dizarmonia, fiindca, pana am ajuns la centru si m-am intors la cioraparie…aaa, pardon, cafenea (ne-a luat nici mai mult, nici mai putin decat i-a luat Simonei Halep sa o invinga pe Andrea Petkovic), copila si-a tinut ciorapii teferi, ceea ce ii doresc fiecaruia dintre ei, ciorapilor, aproape in aceeasi masura in care imi doresc cafeaua despre care am spus. 

La rugamintea baietilor, le cumpar cate un sal. Foarte sic cu sacou si salul moale de casmir infasurandu-i gatul, Felix iese in fata scolii din masina, bodoganindu-si accesoriul vestimentar; el pare coplesit de propria-i cochetarie. Il traversez strada, apoi pornesc masina si arunc o privire fugara inspre Felix. Il vad cum se opreste, isi desface fularul de la gat, il ascunde in ghiozdan si isi continua drumul inspre scoala. Ma amuza si imi place sa ii vad hotararea de a fi egal cu el insusi, accesoriile sunt mofturi pentru alte vremuri.

Intrucat percep niste vibratii dezorganizate in aer, iscate de unisonul de strambaturi din nas fata de vremea de afara, parafrazez celebra 'iarna nu-i ca vara' si zic, hei, stai calm, doar stii ca toamna nu-i ca vara, in ciuda atator alte zile superbe de toamna care au fost si-o sa mai fie, bineinteles! Am zis.