vineri, 3 octombrie 2014
Efecte
Ies din clădire alerg anchilozată de frig salut din mers trei părinți ce-și țăcăne vorbele de parcă le-ar dactilografia e frig mai frig decât bunul meu simț bun alerg de frig precum un mecanism neuns de vaselină alerg un sprint de cincizeci de metri să încerc frigul cu sufletul; tremurici egal eșec tremurici; fug înapoi alt sprint de cincizeci de metri vaselina se strecoară subtil în oase copilul se joacă mai puțin țeapăn pe terenul de sport mecanismul său alunecă uns se bucură de echilibrul originar acei părinți tot țăcăne de frig până ce unul mă vede alergând și-ncepe să țăcăne de admirație iată un exemplar sănătos de părinte un model pentru noi toți bate tremurător din voce el mulțumesc zic dar sincer nu trebuie să fiindcă înțeleg din glăsuita admirație eroarea ei mă văd alergând prin față o dată dus apoi întors și cred că alerg de drag sau măcar disciplinat nicidecum de frig nicidecum doar pentru câteva secunde atât cât îmi trebuie să-i strig copilului disperată peste gardul terenului de sport mai stai muuuuuult?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu