Voință

Kiti s-a trezit azi-noapte cu precizie uimitoare exact la aceeași oră din mijloc de noapte precum a făcut-o de două nopți încoace. Nu-mi displac ritmurile clare ale organismului, ba ciclicitatea proceselor lui complexe îmi da un sentiment nesperat de confort. Văd în acest ritm nou al nopților ei o nevoie pe care trebuie să o analizăm, să fie oare ora ei de culcare, o oră de fetiță, depășită? Vom vedea! Am deschis ochii în secunda imediat următoare trezirii ei, încercând ceva sentimente de disperare amestecată cu resemnare, ooo, nu din nou, mi-am zis în gând. Totuși azi noapte am încercat o altfel de strategie (cu o seară înainte, insistând ca la fiecare ridicare a ei din pat, să o chem înapoi), astfel am lăsat-o în voie pe Kiti să își umble ciclul prin dormitorul întunecat și am observat că nici mai mult, nici mai puțin, fata își număra pașii, trei către birou, trei înapoi, fără să aibă vreun scop concret, palpabil pentru ridicările ei, altul în afară de a atinge biroul, atât și nimic mai mult. Binenteles că sunt conștientă că vorbesc doar de posibilele scopuri prea evidente ca să nu poată fi înțelese, iar cum acestea lipseau cu desăvârșire, îmi pot imagina că impulsurile stringente de a ajunge la birou de zeci și zeci de ori or avea și ele niște motivații intrinseci puternice, dar mai ales misterioase. Așadar, prefăcându-mă impasibilă la turele ei nesfârșite, am asistat la o autoextinctie, binefăcătoare pentru gradul meu de oboseală acumulată, a propriei motivații de susținere a ritmului tainic și straniu, Kiti crescând progresiv și fericit ciclul de repetare a pașilor ei grupați, până ce oboseala firească a reținut-o în pat după ultima tură la birou. Analizând funcțional comportamentele fetei din ultimele două nopți, pot să presupun că fetița noastră ne cere încă multă atenție, că trăiește mult prea dependent față de noi, că are nevoi neîmpărtășite și neînțelese. Una ar putea fi să ne spună clar și răspicat , 'nu vreau!'