Cu atenția trează

Am atenția trează. Plouă de undeva, de sus, dar ploaia mă lovește frontal. N-am timp de analizat prejudecăți, accept că ploaia poate veni pe direcția orizontului. Nu analizez prejudecăți, dar trag repede concluzia că prejudecățile se distrug întotdeauna cu brutalitate. Acum, cu această ploaie care mă lovește direct în față. Nu doar mie mi se întâmplă asta, ci nouă, tuturor pietonilor acestei străzi. Nu alergăm pe strada Plutei, dar și de-am alerga pe strada Plutei, probabil ar fi același lucru. Umbrela este un accesoriu cvasiinutil pe ploaie orizontală. În plus, îmi scade disponibilitatea, și-așa scăzută, a brațelor de sprijin pentru copiii care se țin alergând după mine sau înaintea mea, de fapt, după și înaintea mea, în funcție de desenul bălților trotuarului. Felix dârdâie puțin, dar spiritul său ludic îl aruncă din baltă în baltă, în ciuda direcțiilor mele plictisitoare. Urlu mânată de frisonul provocat brusc de apa rece pătrunsă inoportun în cizmulițele mele ridicol de scurte, ca urmare pe Felix îl ia foamea în locul dorinței de a se juca. Vrea doi covrigi, nu unul, îi cumpăr, însă îi vâr repede în geantă, ca să nu redevină cocă până ajungem la mașină. Kiti vine cuminte după mine, insistă să o îmbrățișez, probabil simte vântul pătrunzător, așadar o îmbrățișez în jurul capului, profitând astfel să îi țin gluga neliniștită fixă pe cap. Ajungem la mașină, sărim înăuntru, nu doar de frig și bucurie, ci și ca să nu testăm cu picioarele adâncimea promițătoare a micului lac de dedesubtul mașinii și trântim ușile înapoia noastră. Dăm nas printr-o tremurătură scurtă cu temperatura plăcută dinăuntru și pornesc motorul. Cred că de-acum și până acasă suntem feriți de intemperii, dar mă înșel, întrucât înainte de binele făgăduit de interiorul cald al mașinii, primesc o baie rece pe spate de la cizmele ude de care Kiti se descalță și se descotorosește întotdeauna la intrarea într-o mașină. Mi-o adjudec, baia rece, și, păstrând aerul mucalit, îi mulțumesc pentru că îmi ține atenția trează.