O fotografie cu nimeni*

Am două botine fine, desigur gemene, botina dreaptă și botina stângă. Au fost odată împreună, mai de mult, o pereche arătoasă și mândră, căci un fir subțire, metalic, aurit le ținea ferm trupul din piele moale, gri, ca o ramă fidelă a tălpii, și încă îl mai ține. Cochete și avangardiste prin fermoarul cusut excentric și înălțimea minimă, botinele mele încă își păstrează calitățile estetice și originale cu care m-au cucerit. În ciuda atâtor vicisitudini.

Pentru că în picioarele de nișă ale fetiței mele mi le-am imaginat în prima clipă în care le-am zărit. Numai că nișa din care picioarele fetiței mele făceau parte în acele timpuri avea pretenții de onorabilitate, așa încât nu a tolerat peste gleznele delicate ale fetiței nici calapodul excentric al botinelor,  dar nici chiar bătăile ritmice, scurte și melodioase, ca niște clinchete metalice, ale tălpii și botului ascuțit, înrămat, pe asfaltul încă înghețat al străzii. Așadar soarta botinelor s-a arătat într-o cruzime de neînțeles în clipa în care, din cauza incongruenței dintre nișa picioarelor fetiței și tiparul însuși al cizmulițelor, fetița neîngăduitoare s-a lăsat sedusă de domnia sa, comoditatea deplină, și le-a azvârlit înciudată și  mâhnită cât colo în noroaiele obligatorii de primăvară ale Pieței Romane. Un gest irevovabil și ireconciliabil.
 
Dar, căci de dragul acelei seducții din prima clipă a trebuit să fie și un 'dar', am îndrăznit eu, o deținătoare de picioare cu formă destul de comună, să încalț gingaș botinele, iar gestul meu tandru a fost răsplătit cu o mângâiere împăcată: botinele îmi veneau ca o mănușă, doar vârful ușor ascuțit al ghetuțelor părea să nu se muleze pe de-a-ntregul de degetele mele strânse cu timiditate, însă cui îi păsa de asta?
 
Din acea zi, tristă și veselă, botinele au devenit ale mele, numai ale mele, fără regrete de nicio parte. Îmi sunt dragi și insignifiant nepotrivite, de aceea le scot într-un ritm dictat insistent de mica tortură a vârfurilor botinelor asupra degetelor mele stoice.

* Text inspirat de aceasta postare a prietenei mele, Anca