Se tot schimbă de la generație la generație legătura părinți-copii, nu la intensitate mă refer, ci la stilul de interacțiune dintre ei, complicat dinamic de vremuri.
Lecția traiului în comunitatea restrânsă a familiei pe două planuri de generații consecutive:
Copilul-eu participă pro activ și pro bono la treburile casnice, pro activ, întrucât creează alături de frații săi program echitabil de îndeletniciri gospodărești cotidiene, de care se și ține cu constiintiozitate și fără regrete, iar pro bono, întrucât altfel nu știe și nici nu îndrăznește să afle că s-ar putea. Recompensa? Intrinsecă!
Copilul Horica participă activ și remunerat la anumite treburi casnice, acelea din care copilul poate să extragă neapărat măcar o recompensă tangibilă. Udarea grădinii dimineața este o îndeletnicire cool, la propriu, dar și la figurat, întrucât este aducătoare de retribuție bănească modestă, însă onestă, așa cum a aflat el de la un prieten, ceva mai norocos în greutatea primei pentru aceeași ocupație. Totodată, udarea dis-de-dimineață a grădinii de către băiat îi crește acestuia obligatoriu starea de spirit prin conectarea surprinzătoare și neintermediata cu natura și ale ei minunății, precum protagonistul, copilul, o și declară plin de satisfacții diverse, îmbinate fericit, la împlinirea activității.
Concluzie: lecția traiului în comunitatea restrânsă a familiei în vremurile prezente are un farmec special și ține neîndoios și de calitățile de negociere și de grosimea portmoneului părinților, căci, nu-i așa, duse sunt vremurile în care motivațiile interioare pentru munca în comun au găsit sevă hrănitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu