Nici nu mai știu ce am visat, dar visul m-a plimbat câteva secunde lungi și în realitatea palpabilă, în stare de visare m-am ridicat concret la marginea patului, acolo unde starea de trezie m-a surprins strigând și lovind cu brațele dureroase și moi, abia-abia simțitoare, de cadrul dur al patului, într-o încercare disperată (din cauza visului misterios) de reanimare. Curios că imaginile difuze ale visului ale cărui efecte au fost cât se poate de vădite m-au lăsat în pacea necesară pentru a-mi continua somnul, semn cert că grijile mele sunt superficiale și ușoare astăzi, în urma admiterii reușite a băiatului și în deplina tihnă a vacanței de vară.
Vară nu foarte caldă, însă atât de caldă cât este sănătos să fie, cât să nu ne pârjolească roșiile bio, roșii atât de bio cât nepriceperea noastră într-ale grădinăritului le poate face. Și le face, căci singurul artificiu de creștere pe care îl aducem este o sporadică desțelenire de buruiană obraznică, binenteles și câte o cădere în admirație pentru minunea de a rodi.
Rodește și mintea băiețașului povești de vacanță din Himalaya, al cărui vârf este populat de un oraș întreg de Yeti, Vacanță în orașul de Yeti se numește povestea și este despre un copil de aproape șapte ani, om ca noi, care vizitează acest oraș și se împrietenește cu un copil-Yeti, pe nume Felix, un Yeti de statură medie, cu blăniță albă, tare prietenos și dornic să învețe de la copilul uman bucuria jocului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu