Pașnic

Îmi plac orașele goale, cel mai mult îmi plac pentru că este vară, îmi plac și pentru că mă lasă să îmi aud ecoul gândurilor și al șoaptelor, care astfel nu îmi mai par hodorogite, poate doar ușor comice, hm, hm, orașele golite sunt perfecte pentru că extind și relaxează timpul prezent, adică lărgesc acum-ul, aici-ul, pentru că, fiind goale, le scade greutatea și le crește volumul aerului de respirat, în orașele goale oamenii nu tușesc decât din cauza alergiei la teii înfloriți, fiindcă toate picăturile lor Pfluegge se pierd spontan în spațiu datorită imponderabilității relative în care aceste orașe se află, iar dacă oamenii nu tușesc, nici nu se îmbolnăvesc ușor unii pe alții, ca în epidemiile de ură și nepăsare din orașele suprapopulate, ador orașele goale și pentru că, în lipsa excesului de încărcătură, parfumul autentic al acestora răzbate în fine chiar mai departe de doi metri în sus de la nivelul pământului, iar această aromă este epică și izbăvitoare, tot la fel cum în orașele goale mă pot lesne orienta în spațiu, dar mai ales în timp după ora indicată de orologiile lor luminate, pe care abia acum le văd și le aud, apoi în orașele goale mă mai ghidez și după vânt, care acum bate liber, din parc în parc, și după copii, care acum mă bat tot liber la cap, din parc în parc, lăsându-mă să cred că am puteri supranaturale, când eu devin de fapt în context mai ușoară, îmi plac, îmi plac cu ale lor oftaturi sincere, cu care își zic oboseala persistenței în punctul de lume dat, cum îmi plac și pentru că acolo se poate spera la clipe idilice și la sănătate mentală, apoi la trai necadențat, ca într-o poezie cu versuri libere, totodata orașele goale sunt curate, iar pentru limpezimea în care se arată îmi plac și îmi plac.