Câteodată este ca un cățeluș docil și loial. Asta se întâmplă doar uneori, de exemplu atunci când își urmează rutina de zi cu zi. Ajunge să hotărăsc, gata, este momentul să înceapă dimineața, că ea, Kiti, pornește un șir rațional de acțiuni, de parcă a mi se supune cu devotament este țelul ei în viață. Aș da cumințenia aceasta învățată, din interiorul ritualului, pe alta, tot controlată, care să vină ca răspuns la strădania mea de a o scoate din clipele de nefericire. Numai că nu pot cere așa ceva, după cum m-a învățat chiar Kiti, cu comportamentele ei stranii, ar însemna să pretind eu însămi existența unui ritual de nefericire din care să știe să iasă, ceea ce nu îmi doresc, o, nu.
Dar multe dimineți se aștern senine peste noi, așadar prefer să spun doar mulțumesc pentru ele, ceea ce și fac, mulțumesc! E dimineață, spun deodată, iar Kiti se aruncă culcat, pe burtă și scormoneste pe sub pat după papucii mei de casă. Nu pot să spun cât este de comică, mai ales că papucii par de neajuns, dar nu se lasă, ea trebuie să își calce pe urmele de ieri. Îmi aliniază apoi papucii recuperați la zece centimetri de vârfurile degetelor mari de la picioare și mă imploră să îi încalț. Să nu îndrăznesc să amân prea mult momentul în care pășesc în ei, căci amânarea nu este de bun augur aproape niciodată. Eu nu amân, iar ei îi este bine. La baie, apoi la Horica în cameră, acesta trebuie călărit puțin înainte de trezire. Aici ne facem puțin de cap în libertate, punem rutinei niște paranteze, dar reaprind fitilul odată ce văd că nu-i chip să îl conving pe Horia să se trezească. Ajunge un 'trage-l din pat', ca ea să se desfășoare cu o încăpățânare extremă în acțiune, i-am spus lui Horica de o mie de ori, nu te opune, că n-ai să reușești. Horia cade pe podea a o mieuna oară.
Urmează să anticipez, 'încolonarea', iar ea să își conducă frații cuminte în șir.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu