Știu un loc unde, dacă nu ai bilet la concert, intri pe gratis

Sunt cu copiii mici în mașină de mai mult de o oră în dimineața asta (nu este trafic exagerat, însă mi-am uitat actele și banii acasă, așadar am făcut cale întoarsă), și, ca de obicei, realizez că Felix îmi spune o poveste foarte frumoasă de ceva vreme, iar eu, nici de data asta, n-am luat telefonul să-l înregistrez. Deși a adormit un pic mai greu aseară, fapt descoperit în dimineața asta, când am găsit mormane de haine și jucării scoase din dulapuri și aruncate în mijlocul camerei ei, Kiti a dormit bine toată noaptea până-n dimineață, mulțumesc, draga mea, uneori nopțile dormite pe de-a-ntregul de Kiti vin ca o binecuvântare asupra noastră, așadar în mica noastră excursie prelungită de nevoie am avut în mașină o Kiti surâzătoare, blândă, bună, ceea ce nu este neapărat un dat, iată de unde recunoștința mea. Povestea lui Felix a început ca într-un univers virtual de joc de calculator, ceea ce mi-a dat un oarecare gust amar și o apăsare stranie, percepții pe care le-am asociat cu visul meu din noapte, altă bizarerie cu noi la un hiperconcert de muzică clasică, într-un spațiu istoric cu ruine și mult praf, din care transpăreau amestecat izuri și viziuni epopeice. I-am sugerat povestasului nostru că spațiul creat de el are o încărcătură prea copleșitoare pentru mine, ce venea și din teribilul sentiment că mintea copiilor poate fi capturată uneori iremediabil de universurile perverse ale jocurilor de calculator, iar Felix a mutat empatic imediat planul poveștii sale pe mai prietenoasa și mai senina planetă a lui Spotu-dinozaur, acolo unde mai mulți puișori ai acestuia, mai exact douăzeci dintre ei, au pornit într-o călătorie luminoasă cu avionul către locul unde trupa de dinozauri Santana ținea un concert, astăzi, chiar la împlinirea a șase ani de către eroul său preferat. Întâmplările aventuroase ale echipei noastre sunt întotdeauna savuroase, chiar sunt, comicul lor vine din ingenioasa împletire a planurilor, real și imaginar. Mi-este greu să reiau întreaga lui poveste, dar am reținut ideea că pe planeta aceea, în cazul în care nu ai bilet la concert, intri pe gratis, că Santana-dinozaurii au invitat la concert un dinozaur extraterestru, cu trei capete și șase mâini, care cântă deodată la un pian electric, legat de o tobă electrică și de o chitară, tot electrică, că unul dintre frățiorii echipei excursioniste, din prea mult entuziasm pentru vederea vedetelor, a sărit în sus și s-a blocat cu ciocul său lung în tavan, fiind nevoit să urmărească întreg concertul în această imposibilă poziție, că alt frățior, am uitat din ce motiv, și-a ținut echilibrul cu ochii închiși, fiindcă, știi, când închizi ochii, îți pierzi echilibrul, că cel puțin patru fratiori au reușit să ajungă să urmărească concertul din culise și încă multe altele. Mi-a mai amintit de surioara cu probleme, și ea prezentă la concert, o dinozaurita cu două ciocuri, poate de frumusețe, care, deși cu ceva probleme, se descurcă optimist de bine în lumea lor, așa, ca o reflectare  duioasă a ceea ce Kiti ar putea deveni odată și odată. Apoi, de-a lungul poveștii, din timp în timp câte o întrebare-joc, gen, mami, tu crezi că acel dinozaur extraterestru era de fapt un puișor deghizat (după modelul Scooby-doo, probabil), o întrebare care cere neapărat un răspuns naiv, anume, da, desigur, răspuns care să aducă imediat dezvăluirea 'surpiza', plină de satisfacție copilărească, nu, era chiar unul real, îți dai seama de grozăvia acestei realități?