Copilărești

Nu reușesc să-i scot pe toți afară din casă în aproximativ același moment, fiecăruia i se năzare câte ceva neprevăzut chiar când să pășească peste pragul ușii de la intrare. Kiti refuză să își încalțe sandalele, mă privește cu un surâs obraznic pe față, nici nu este nevoie să îmi spună 'incalta-mă tu, dacă vrei să plecam', căci este destul de expresivă. Dar nu poate rezista personalității mele autoritare, ca atare își împinge picioarele în sandale plină de lehamite. Este un joc acesta, ea nu vrea, apoi vrea, însă doar puțin, ca să vin eu cu restul. Vin. Apoi îi caut lui Felix exact acea șapcă și numai aia pe care o dorește, dar Kiti țâșnește ca fulgerul în bucătărie, de aceea las șapca deoparte și o urmăresc pe Kiti. După ce o readuc în holul de la intrare, observ că Horica nu a ieșit încă din camera de muzică, așadar trebuie să fac ceva esențial ca să îl aduc în fața mea. Mă îndrept către panoul de control al alarmei casei și tastez codul de armare. Copiii știu că în câteva secunde se poate declanșa alarma, de aceea ies din casă ca potârnichile și intră în mașină.

Kiti face o mică excursie cu colegii ei și cu profesoarele lor la cinematograf, de aceea am face bine să nu întârziem la centru. N-o facem, ba mai pierdem în centru o jumătate de oră înainte de plecare. Noi nu îi însoțim, dar, având aproximativ același drum, îi urmărim îndeaproape. Băieții se joacă de-a spionatul, ghiozdanul roșu, mare, de pe spatele surorii lor este un indiciu ușor de ținut în raza vizuală. Copiii, fiecare ținut de mână de către un tutore, așteaptă cuminți autobuzul în stația aglomerată de pe bulevard. Îi pierdem ușor din vedere pentru o clipă, două, dar sunt acolo încă, pot spune, fiindcă din mulțime răsună un chiot neobișnuit. Apar trei autobuze deodată în stație, apoi pleacă de acolo pe rând și apucăm să zărim ghiozdanul roșu dispărând în interiorul celui de-al treilea autobuz. Pornesc mașina și urmez calea autobuzului, mai mult de dragul jocului băieților, dar și de dragul grupului compact ce se îndreaptă către cinematograf.

Sunt cu băieții acasă, oare unde este Kiti, mă întreb. Apoi primesc telepatic un mesaj de la o prietenă, 'fetita ta cuminte și frumoasă se află la pizzerie și este scumpă, ca de obicei'. Încerc să o văd în minte, iat-o cu rochița ei gri cu multe volănașe, din care îi apar brațele lungi și chiar mai albe decât sunt, datorită contrastului cu rochia, stând ușor aplecată înainte pe un scaun, la o masă, la care stau înghesuiți copiii și protectoarele lor, și își împart între  ei feliile de pizza, dragii de ei!