Musca ce am vrut să fiu

Aș vrea să fiu o muscă, să bâzâi logic și încurajator la o ureche fină, drăgălașă, mai drăgălașă decât te-ai aștepta să vezi pe capul unui băiat, aș vrea să bâzâi eliberator, să bâzâi sentențios, să bâzâi cu iubire, să bâzâi armonios ca într-o simfonie de enunțuri deductibile unele dintr-altele, să bâzâi la acea urechiușă, ce acum îmi pare doar mie prea mică, prea moale, îmi pare urechiușa unui bebeluș și chiar este aceeași urechiușă a acelui bebeluș de atunci, numai că a mai crescut, deși, credeți-mă, că știu, este fină, drăgălașă, mai drăgălașă decât te-ai aștepta să vezi pe capul unui băiat ca el, dar ce complicată ar fi viața, în ciuda aparențelor, dacă, într-adevăr acum și în alte zile în care mi s-ar năzări că aș vrea să fiu o muscă, chiar aș reuși să devin o muscă, o muscă ce surprinzător ar ști să bâzâie logic, încurajator, sentențios, cu iubire, armonios, pentru că fiind o muscă nu aș ști la ce ureche să bâzâi, nu aș ști să mă ghidez după vibrațiile sufletului despre care eu cred că îmi așteaptă bâzâiala, ci numai după adierile de vânt, nu aș ști nimic în afară de matematici superioare, așa că aș irosi bâzâială inteligentă în bătaie nimicitoare de vânt și aș ajunge, după ce rostul de a fi muscă s-ar fi săvârșit, înapoi un om, chinuit de o zumzăială enervantă în cutia craniană, un om trist după o zumzăială epuizantă și nenecesară și o metamorfoză dublă sufocantă, un om amărât, de aceea mai bine nu îmi doresc să fiu o muscă inteligentă și subtilă, care tot își bâzâie temerile sufletului, așadar îmi doresc să nu fiu acea muscă bâzâitoare și băgăcioasă, să stau calmă și încrezătoare, cu gând vesel și optimist, eventual să-mi iau satisfacția să caut niște numere și relații frumoase ca să le admir cu umilință și respect și, dacă tot nu reușesc pe deplin ce îmi propun, să bâzâi puțin, așa, în amintirea muștei care am vrut să fiu la un moment dat, din egoismul meu de mamă. Mamă bâzâitoare.