Eu mai uit detalii. Împotriva uitării mele neserioase am apelat la ajutor copilăresc. Mai în joacă, mai în serios, am început odată să deleg. Ba aducerea aminte a scoaterii de cu seara a untului din frigider, ba a promisiunii unei apelări a bunicilor, ba a achiziționării unei ascuțitori, copiii și-au luat rolul de împuterniciți în serios, așa cum de prisos o spun aici, căci se știe, copiilor le este străin un alt fel de înțelegere a lumii. Copiii trăiesc clipele, minutele, zilele fără frivolitate, misiunile vieții lor de joc și simțire au caracter grav, deși se exprimă cu atât de multă vitalitate și veselie.
Am reavut în dimineața asta o revelație, iată una dintre marile bucurii în a fi părinte, retrăirea acelorași revelații, și anume, aceea a redescoperirii în propriul meu copil a crâmpeie de devenire frumoasă, căci, neprogramatic, dar însumat în toată comunicarea dintre noi, părinți-copii, a venit și rândul băiețelului să mă uimească cu cât de responsabil este. El știe pentru ce trebuie să mă urmărească prin casă ca să mă aducă în bucătărie, unde trebuie să îi spăl borcanele pentru creația de la grădiniță. El nu uită să mă dojenească candid pentru uitarea mea neserioasă de peste sfârsitul dus de săptămână și nu uită nici să le împacheteze grijuliu în ghiozdanul personalizat cu insigna grădiniței, cea pe care îi este inscripționat numele, și cu un soldățel metalic ca breloc, primit în dar de la bunica.
Eu mai uit detalii, dar ce bine că nu uit să mă mai las surprinsă de copii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu