În copilul nostru născut sub semnul gemenilor se ascunde un spirit cocoșat de poveri imposibil de descris. Copilul înțelege mișcările vieții, el ne percepe acțiunile comune și individuale, știu asta fiindcă se mulează activ și, mai ales, pasiv pe profilul nostru familial. Totuși, îi simt deseori tensiunea interioară, îi văd tremurăturile fine ce abia-abia o țin pe linia de plutire și îi încasez răbufnirile dureroase cu resemnare. Îmi privesc cu gând înlăcrimat neputința și datul și tac. Tăcerea mea înseamnă slăbiciunea mea, dar înseamnă și devenirea mea și-a ei. Tăcerea mea este slabă, dar și puternică. Copilul luptă în sinea lui și în mediul nostru cu poverile cu care se tot supraîncarcă, iar noi, hamalii ei nepricepuți, ne perpelim neputincioși în jur, ba o mai și aplecăm cu un grad în jos.
Și totuși copilul renaște copil mereu, spiritul său reapare nesperat eliberat, de parcă o lumină sfântă îi coboară în cale. E curată și ușoară precum un nou-născut și însetată de iubirea noastră tot ca nou-născutul după laptele mamei sale. Unde s-au evaporat poverile, unde îi e cocoașa? Unde îi e ura și durerea, cu toatele au dispărut ca-ntr-un miraj întors pe dos?
Complicate și simple ne sunt transformările, precum complicate și simple ne sunt și trăirile. Uneori mi-e greu să mă iubesc, alteori mi-e ușor să mă îndrăgesc, în unele zile nu pot să te mângâi, într-altele ador mângâierile pe care ți le așez pe frunte. Îmi imaginez că înțelegi și tu mersul ăsta al lumii și că reacționezi la fel ca mine. Îmi imaginez că spiritul tău nu știe multe moduri de limpezire, în definitiv cu toții luptăm pentru a dobândi înțelepciunea vieții. Îmi imaginez doar, ce pot să fac mai mult, acum, aici? Și încerc să îmi iert învrăjbirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu