Am coborât pălăriuțele din paie de pe capete, le-am cocoțat pe cel mai înalt raft al debaralei mele preferate și le-am lăsat în urmă vedete sclipitoare ale următoarelor săptămâni, vapoarele plutitoare ale apelor nesfârșite sunt în larguri neștiute de noi astăzi și se mai ivesc când și când doar în vise, păsările albe, mândre ale cerului de deasupra îngemănării țărmului cu marea au coborât resemnate pe pământ și s-au metamorfozat în găinușe albe, ouătoare, umile, doar berzele, cu trupurile lor frumoase, susținute de picioare lungi și delicate sunt aceleași, acolo și aici, ieri și azi, dându-ne un sentiment bun, intim, de încredere și adăpost, de familiar și de acasă. Vacanța copiilor continuă și fără pălăriuțe de paie pe cap, deoarece suntem învăluiți de amintirea parfumului de nisip și piatră, iată cea mai etanșă emulsie împotriva melancoliei sfârșitului de vară și a rânjetelor sadice din caietele cu teme pentru vacanță. Sărurile marine impregnate adânc în firele noastre de păr ne-au imunizat temporar împotriva hidoșeniei politicului, ce oricum nu are nici cea mai mică șansă să se ridice la nivelul vârfului piciorului perfect întins al gimnastei noastre olimpice de aur. Suntem la sute de kilometri depărtare de mare, dar spiritele noastre vibrează încă cu ecou. Ecoul libertății.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu