Bizar

Undeva, în noapte. Draperiile, cortine trase în pauzele nocturne, sunt impenetrabile pentru reflexiile selenare şi pentru radiaţiile electrice ale felinarului comunitar de veghe. Se doarme noaptea. Se visează noaptea. Sau nu.

M-au capturat. Mă torturează, chinuindu-mi ochii cu un far orbitor intermitent. Îmi smulg cu cruzime firele de păr din creştet. E dureros şi nu am decât două mâini cu care să mă feresc. Mă zbat şi împing furioasă degetele ce-mi pigulesc în cap. Farul îşi continuă intermitenţele. Îmi culeg stropii energetici de furie oarbă şi mă desprind cu o săritură din prinsoarea binară. Este uimitor consumul fizic mare, măsurabil, de vitalitate cu care ne reconectăm mental cu realitatea după vis. Pulsul este crescut, semn că inima răspunde stimulilor onirici, respiraţia îşi suflă concordant cu tensiunea din vis aerul afară şi înăuntru. Iar mintea, şi ea, abia dacă îşi regăseşte confortul în certitudinea trupului în recompunere.

Undeva, în noapte. Cu minute bune înainte. Dorm. Simt în somn obrajii rotunzi ai lui Kiti. A venit. Dorm în continuare. Mă trezesc brusc, ridicată în fund, dintr-un vis cu răi. Ştiu mulţi răi din poveştile lui Felix. Mă dezmeticesc şi mă întorc înspre Kiti. Nu doarme. Ba sare deodată de lângă mine din pat, un pas şi cu mâna dreaptă apucă draperia groasă ridicând-o. Un val luminos inundă dormitorul pentru câteva secunde mici. Atât. Kiti lasă draperia să-i cadă din mână şi aceasta revine cuminte la locul ei. Sare în pat cu nasul în pernă. Zici că doarme dusă de-o jumătate de noapte deja. E doar o iluzie. Kiti sare iarăşi din pat, reface paşii de mai sus. Şi încă o dată. Acum zici că doarme profund din nou. De fapt aşa şi este. Şi-a încheiat ritualul nopţii.